Dinamo Bucureşti, start încurajator în Liga Campionilor la handbal masculin

Gruparea din capitală a câştigat primul meci a celei mai importante competiţii europene inter-cluburi susţinut în faţa formaţiei norvegiene Elverum Handball, scor final 26-24 (12-11).
(EHF Euro/facebook)

Echipa de handbal masculin Dinamo Bucureşti a început cu dreptul noua ediţie a Ligii Campionilor, miercuri seara, în Sala Dinamo din Capitală.

Partida din Grupa D a competiţiei continentale susţinută de campioana României în faţa celor de la Elverum Handball s-a terminat cu scorul de 26-24 (12-11), un meci destul de echilibrat, echipa câştigătoare fiind decisă pe final de meci, după mai multe schimbări de situaţie înregistrate pe tabela de marcaj.

Cel mai bun marcator al dinamoviştilor a fost Amine Bannour 5 goluri, urmat de Ante Kuduz 4, Vitali Komogorov 4, Ciprian Şandru 3, Hugo Descat 2, Muhamed Zulfic 2, Răzvan Gavriloaia 2, Dan Savenco 2, Seyed Alireza Mousavi 1, András Szász 1.

La oaspeţi cel mai eficient jucător a fost Lukas Sandell cu 7 reuşite, urmat de Magnus Frederiksen 4, Sigvaldi Bjorn Gudjonsson 3, Endre Langaas 2, Didrik Linderud 2, Simen Holand Pettersen 2, Alexander Oerjevik Westby 2, Kristian Krag Oersted 1, Morten Nergaard 1.

Următorul meci al alb-roşilor va fi pe 22 septembrie, în deplasare, cu Abanca Ademar Leon.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport