Dosarul de incompatibilitate al prezidenţiabilului Iohannis ar putea fi judecat înainte de turul doi al alegerilor pentru Cotroceni

Klaus Iohannis, preşedintele PNL
Klaus Iohannis, preşedintele PNL (Epoch Times România)

Magistraţii Curţii Supreme vor judeca luni cererea prin care Agenţia Naţională de Integritate (ANI) cere preschimbarea termenului din dosarul de incompatibilitate al prezidenţiabilului Klaus Iohannis, relatează Mediafax.

Reamintim că ÎCCJ a stabilit ca termen pentru judecarea recursului ANI în dosarul în care Klaus Iohannis este acuzat de incompatibilitate data de 18 noiembrie, la două zile după cel de al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale.

Considerând că procesul ar trebui judecat înainte de cel de al doilea tur de scrutin al alegerilor pentru Cotroceni, ANI a cerut miercuri instanţei supreme să dea un termen mai scurt.

Iohannis a fost declarat incompatibil de ANI în aprilie 2013. La data respectivă, instituţia a anunţat că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate pe motiv că a deţinut funcţia de primar al Sibiului în timp ce era şi reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC Apă Canal SA Sibiu şi la SC Pieţe SA, ceea ce contravine prevederilor legale.

În septembrie, Iohannis s-a declarat încrezător că va câştiga acest proces şi a afirmat că va candida indiferent ce o să se întâmple:

"Pot să va spun că voi candida indiferent ce o să se întâmple. Candidatura mea este depusă, este definitivă şi voi fi pe buletinul de vot. Nu pornesc de la premisa că mâine se va întâmpla ceva deosebit la ÎCCJ", a declarat Iohannis la Adevărul Live pe 29 septembrie, cu o zi înainte de termenul stabilit pentru procesul în care s-a decis admiterea recursului ANI.

"Nu am cum să pierd, în primă instanţă am câştigat şi încă foarte bine acest proces. Nu există nicio chestiune suplimentară faţă de ce s-a discutat pe fond şi nu există pentru mine niciun motiv să cred că aş putea să pierd acest proces, şi atunci, sigur, dacă ar fi un termen relativ rapid, s-ar judeca, aş câştiga procesul şi ar fi scoasă această chestiune din discuţia publică", a mai precizat liderul PNL.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne