Dragnea a mers la un eveniment cu elicopterul: E plătit de mine pe persoană fizică

La o zi după ce presa relata că Liviu Dragnea ar fi mers la serbările de la Ţebea cu un elicopter privat, liderul PSD a confirmat informaţia. Moftul l-ar fi costat pe liderul social-democraţilor în jur de 5.000 de euro.
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea (Mihut Savu / Epoch Times Romania)

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a confirmat marţi informaţia apărută cu o zi în urmă potrivit căreia a venit şi a plecat de la Ţebea cu un elicopter privat.

Întrebat de presă, liderul PSD a precizat că a plătit "pe persoană fizică" însă nu a vrut să spună despre ce sumă e vorba pentru că nu vrea să "strice piaţa".

Potrivit publicaţiei Glasul Hunedoarei, Dragnea ar fi ajuns pe aerodromul din Săuleşti încă de sâmbătă seara, iar duminică a mers la Ţebea, la mormântul Crăişorului Avram Iancu. Duminică după-masă, echipat în blugi şi tricou, Dragnea a decolat înspre Bucureşti. Cele două zboruri au fost făcute cu un elicopter privat al firmei Cobrex Trans, din Braşov.

Zborul cu elicopterul, timp de o oră, costă 1.500 de euro, iar drumul până la Bucureşti este parcurs în peste o oră şi jumătate. La un calcul simplu, aproape 5.000 de euro ar fi cheltuit Dragnea pe transportul dus-întors.