Dragnea nu se mai joacă de-a demisia cu Ponta: "Am rupt-o!"

Liviu Dragnea se declară sătul să tot comenteze "ce a spus unul şi altul" şi anunţă că a rupt demisia în alb a lui Victor Ponta, demisie care nu i s-a părut ceva serios.
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea (Florin Chirila/Epoch Times)

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că a rupt demisia în alb primită de la Victor Ponta şi a precizat că nimeni nu îl dă pe fostul premier afară din partid.

"În ceea ce priveşte demisia lui Victor Ponta, demisia în alb, aşa cum am spus, am rupt-o. Pentru că nu mi se pare ceva serios şi chiar nu mai vreau să stau, să rămân în aceste jocuri. Victor Ponta e un om de care e nevoie în partid. Nimeni nu-l dă afară din partid. Dacă vrea să rămână şi să activeze în partid este foarte bine, dacă nu, e decizia dumnealui şi nu mai vreau să particip la aceste jocuri", a declarat Dragnea, citat de Agerpres.

Dragnea a mai precizat că nu mai vrea să discute despre acest subiect, ci despre guvernare. "Să discut în fiecare zi despre ce a spus unul şi altul, eu aşa ceva nu mai fac", a adăugat liderul PSD.

Reamintim că fostul premier Victor Ponta, autor, în ultima perioadă, a numeroase declaraţii critice la adresa liderului PSD, a declarat vinerea trecută că i-a înmânat lui Dragnea demisia sa în alb.

"Mi-am dat demisia. Astăzi [vineri - n.r.], i-am dat-o domnului Dragnea, cu care am avut o discuţie destul de lungă. Demisia mi-am dat-o. Nu am mai scris de mult timp de mână, dar am scris astăzi. Aştept ca domnul Dragnea să ia decizia. (...) Am avut o discuţie destul de lungă şi nu vă închipuiţi că ne-am dat cu paharele în cap, că nu era cazul. (...) Eu nu vreau să plec din PSD, în schimb vreau să îmi păstrez nişte drepturi, pe care, culmea, mi le-am exercitat şi în vremea dl. Năstase şi în vremea dl. Geoană, şi anume acelea de a sprijini PSD când lucrurile cred că merg în direcţia bună şi de a-mi spune părerea când cred că sunt lucruri de îndreptat", a declarat Ponta la Antena 3.

Fostul premier a precizat că Dragnea va putea pune singur data demisiei dacă va considera că o astfel de decizie se impune.

Întrebat când s-a produs ruptura de Liviu Dragnea, Ponta a replicat: "Probabil de la momentul februarie, când am ieşit şi am spus public părerea că modul în care s-a gestionat povestea asta cu Ordonanţa 13 a fost un mod dezastruos. Şi cred că, totuşi, toată lumea e de acord cu mine, chiar şi cel mai înfocat pesedist".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne