Drama femeilor abuzate din România. Statul devine complice la crimă când nu apără victimele

Mii de femei sunt agresate anual în familie. Insuficient protejate de legislaţie, unele ajung sub pământ, ignorate de stat când sunt prea sărace sau vin din zone cu un anumit stigmat. Pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple, sâmbătă, sute de persoane vor ieşi în stradă, într-un marş cu valoare de simbol.
Flashmob pentru stoparea violenţei contra femeilor
Flashmob pentru stoparea violenţei contra femeilor

32 de ani avea Roxana Nuţu când a murit de mâna bărbatului cu care avea patru copii. De douăzeci de ori a băgat cuţitul în ea Radu Fane, fostul ei partner, "nervos" că femeia voia să-l părăsească.

În noaptea crimei, copiii Roxanei au fugit de frică, ascunzându-se în cimitir câteva zile. Acum, cei patru copii sunt crescuţi de un unchi. Ce o fi în inimile pruncilor, nu se ştie. Al cincilea copil al Roxanei, fata cea mare, din relaţia cu un alt bărbat, s-a măritat. La 15-16 ani.

Un caz stupid, cazul Roxanei, o tragedie care, măcar în teorie, s-ar fi putut evita. Înainte de crimă, femeia se mutase de acasă şi obţinuse ordin de protecţie împotriva fostului concubin. Însă, culmea, magistraţii au dispus ca trei dintre prunci să stea cu Roxana iar cel mai mic - o fetiţă - să rămână cu bărbatul ei. Bărbat despre care se ştia că este agresiv - altminteri nu s-ar fi emis ordin de protecţie - şi care ar fi fost violent şi cu unul dintre copii. Practic, Roxana a fost legată de fostul partener. Căci, pentru că nu şi-a putut lua fetiţa (poate şi fiindcă-i era greu să-şi crească restul copiiilor), femeia s-ar fi întors la bărbat. I-a fost fatal.

"Doamna era foarte tânără, avea 32 de ani, având 4 copii cu el şi încă o fată din altă relaţie, avea nevoie de o susţinere şi a statului, mult mai solidă, iar faptul că instanţa i-a lăsat lui copilul cel mic - existând dovezi că el fusese agresiv şi cu ceilalţi copii, cu unul dintre copii - un băieţel - a făcut-o să se întoarcă. I-a fost foarte greu fără copii. La noi a ajuns când îşi dorea foarte mult să îşi obţină copiii, avea un proces pe rol şi noi urma să o ajutăm, doar că lucrurile au fost... (...) Nu ştim mai multe, nu a fost o persoană foarte deschisă.... era copleşită probabil şi de problemele pe care le avea şi de cele financiare... Cu cinci copii... patru cu ea şi unul rămas acasă. Instanţa, din punctul meu de vedere, a comis o mare greşeală că a lăsat acel copil acolo. Poate acel lucru a făcut-o să se întoarcă", a explicat, pentru Epoch Times, Mihaela Mangu, de la Asociaţia ANAIS, organizaţie care se ocupă de sprijinirea femeilor abuzate, şi care a lucrat cu Roxana înainte ca ea să se întoarcă la partener şi să fie ucisă.

Ucigaşul a primit doar 11 ani de închisoare, căci şi-a recunoscut fapta. Le-a spus judecătorilor că a omorât-o pe Roxana fiindcă "era foarte nervos." Pe lângă cei 11 ani, Radu Fane a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 4 000 lei şi la plata a câte 30.000 lei pentru fiecare dintre copiii lăsaţi orfani.

Despre moartea Roxanei nu s-a scris. Era femeie săracă, o anonimă din Rahova, de ce să-i pese presei de ea? Dacă dai search pe google nu găseşti nimic despre caz...

Îşi amintesc de ea doar familia, ONG-istele care au consiliat-o în perioada cât a avut tăria să stea departe de fostul partener şi activistele care, sâmbătă, vor organiza un marş în Capitală, un marş pentru toate Roxanele României, fie ele în viaţă sau care au sfârşit în mod tragic, marş pentru toate femeile care se confruntă cu abuzuri, violenţă, agresiune şi se simt neapărate în faţa lor. Cu atât mai neapărate cu cât sunt mai sărace, fac parte dintr-un grup etnic stigmatizat sau trăiesc în zone unde violenţa este considerată normalitate.

Căci, spun organizatorii marşului, nu doar că statul nu face suficient pentru a le ajuta pe femeile cu probleme însă nici sistemul de justiţie nu funcţionează la fel pentru toată lumea. Astfel, la speţe asemănătoare, se pronunţă pedepse diferite, fără un motiv aparent, cu excepţia mediatizării cazului. De exemplu, cu totul altfel decât în cazul Roxanei au stat lucrurile în cel al Loredanei Ivan, mamă a unui copil, ucisă cu 10 lovituri de cuţit de fostul iubit, în magazinul de lux al Alinei Măgureanu.

Condamnarea pronunţată în acest caz ultramediatizat - căci crima a avut loc în magazinul fostei nore a lui Măgureanu la scurt timp după ce aceasta a făcut dezvăluiri incendiare despre fostul său socru şi politicieni de vârf - a fost de 20 de ani de închisoare, faţă de 11 ani cât a luat ucigaşul Roxanei. Mai mult, dacă în cazul Roxanei, instanţă a dispus ca orfanii ei să primească doar câte 30.000 de lei, în dosarul Loredanei magistraţii au dispus ca ucigaşul să le plătească părinţilor acesteia câte 25.000 euro daune pentru durerea încercată prin moartea victimei, în timp ce daunele pentru copilul femeii ucise au fost stabilite la 100.000 de euro.

"Din păcate sistemul de justiţie nu funcţionează la fel pentru toată lumea. Dacă eşti victimă a violenţei şi ai neşansa să te naşti într-o familie săracă, faci parte dintr-un grup etnic sau locuieşti într-o zonă stigmatizată atunci te poţi aştepta ca poliţia, procuratura şi instanţa de judecată să nu acorde atenţie cazului tău tocmai pentru aceste motive.

Multe dintre femeile care ajung la noi (E-Romnja) sau la colegele noastre ajung tocmai pentru că au mers înainte la poliţie şi le este refuzată depunerea unei plângeri sau cazul lor nu este luat în seamă pe motiv că nu este prima oară când vin. Realitatea tristă este că dacă nu ai conexiuni şi aparenţele nu sunt în favoarea ta, atunci poliţia te trimite acasă. Asta s-a întâmplat şi cu Roxana care s-a dus la poliţie de mai multe ori fără să îşi găsească protecţie. A fost omorâtă pentru că sistemul ignoră femeile sărace, femeile care vin din zone cu un anumit stigmat sau femei din grupuri etnice.

Este foarte important să se înţeleagă faptul că toate femeile din România sunt discriminate de sistem însă există categorii de femei care, cu cât au mai multe vulnerabilităţi precum: etnia, vârsta, zonă de rezidenţă, clasă socială, cu atât există o mai mare tendinţa că ele să nu fie sprijinite în a-şi face dreptate pentru abuzurile suferite iar cazurile lor să rămână invizibile pentru justiţie", spune Carmen Gheorghe, organizator al marşului de sâmbătă.

Marşul

Sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 15.00, are loc Marşul „Împreună pentru siguranţa femeilor!”, organizat de Reţeaua VIF. Punctul de pornire este Piaţa Universităţii, lângă Parcul Colţea , spre Muzeul Antipa.

"Ieşim în stradă pentru a descuraja şi a condamna toate formele de violenţă ale bărbaţilor împotriva femeilor. Vrem ca femeile şi fetele să fie în siguranţă acasă, în spaţiile publice, la locul de muncă, în şcoli şi în universităţi", spun organizatorii, care reamintesc că:

- una din patru femei din România a fost agresată fizic sau sexual de partenerul său (FRA, 2014). Pentru că 90% dintre victimele care cer ordin de protecţie sunt femei;

- în fiecare săptămână este înregistrat un caz în care o femeie este violată în familie, iar la fiecare 4 zile este înregistrat un caz în care o minoră este violată în familie;

- un sfert dintre omorurile înregistrate într-un an au loc în familie;

- în prezent, 34 de agresori sunt condamnaţi definitiv în raport cu 18.683 de fapte de violenţă în familie (Art. 199, Cod Penal) sesizate în 2016.

Marşul de sâmbătă nu va fi însă numai pentru sensibilizarea privitorilor de pe margini. Şi autorităţile sunt vizate de acest eveniment. Căci de ani de zile activistele pentru drepturile femeilor cer Ministerului Justiţiei să facă demersurile necesare pentru ca poliţiştii să poată emite pe loc ordin de protecţie după constatarea faptelor de violenţă, astfel încât victimele să fie în siguranţă imediat, iar dosarul penal să continue chiar dacă victima îşi retrage plângerea (lucru ce se întâmplă adesea din cauza fricii). În prezent, pentru a obţine un ordin de protecţie, femeia trebuie să se adreseze instanţei şi, până la emiterea acestuia, poate fi ucisă... lucru ce s-a întâmplat deseori.

Ce le mai cer femeile autorităţilor?

– Să modifice de urgenţă legislaţia, astfel încât să existe ordinul de protecţie provizoriu, emis de Poliţie imediat după constatarea faptei de violenţă, care să asigure o protecţie reală şi rapidă;

– Să modifice de urgenţă Codul Penal, astfel încât cercetarea agresorilor să continue chiar dacă victima îşi retrage plângerea;

– Să se sesizeze din oficiu în cazul violenţei împotriva femeilor pentru un număr de zile de îngrijiri medicale corespunzător realităţilor trăite de femei, nu de 90 de zile de îngrijiri medicale cum este specificat în prezent;

– Să existe personal specializat pentru cazurile de violenţă împotriva femeilor, care să ţină cont de riscul de re-traumatizare a victimei;

– Să se înfiinţeze centre specializate pentru cazurile violenţă sexuală, cu personal specializat care să acţioneze în interesul victimelor, prin consiliere psihologică şi consiliere legală;

– Să se sesizeze din oficiu atunci când află că există cazuri de acte sexuale cu minore;

– Să existe colaborare între instituţii ori de câte ori este tratat un caz de agresiune în familie, viol, hărţuire sexuală, exploatare sexuală. Poliţia, Justiţia şi sistemul medical trebuie să fie instituţii de suport real pentru victime. Reprezentanţii instituţiilor trebuie să trateze victimele cu demnitate şi profesionalism, pentru a le încuraja să aibă încredere să depună plângere şi să raporteze agresiunea;

– Să transmită un semnal de toleranţă-zero în ceea ce priveşte violenţa asupra femeilor şi să includă în educaţie noţiuni despre egalitatea de gen şi pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor;

– Să existe mijloacele legale pentru stoparea difuzării de emisiuni care degradează femeile, promovează o cultură a violenţei şi transformă violenţa în divertisment.

Ce se mai poate face?

"În primul rând, statul trebuie să-şi îmbunătăţească partea legislativă, căci fără o legislaţie puternică, o legislaţie care să condamne actele de violenţă nu putem avea pretenţia ca lucrurile să se schimbe, sau ca agresorii să conştientizeze ei ce greşeală au făcut sau fac având acest comportament. O lege care să sancţioneze mai greu agresorul, e ceva ce ne lipseşte, plus o sancţiune imediată a agresorului. Pedepse mai aspre... mecanisme pentru a sancţiona imediat actul de violenţa, de a nu mai tolera, căci, practic, e o toleranţă continuă a actului de violenţă, iar atunci când statul nu intervine, părerea mea e că este părtaş la situaţia cu care se confruntă femeile respective.

(...) Practic, unul dintre lucrurile care lipseşte cu desăvârşire din ţară este partea aceasta de servicii, servicii dezvoltate, servicii complexe cu consiliere, găzduire, sprijin pentru victime, consiliere pentru victime şi juridică, şi psihologică şi socială.(...) Statul ar trebui să înfiinţeze servicii pentru victime, servicii complexe, de găzduire, de consiliere, în toate zonele ţării. Servicii în acelaşi timp şi pentru agresor, căci şi ei ar avea nevoie de un centru unde să meargă să fie consiliat (acolo unde se poate).. ar trebui să fie obligativitatea de a fi trimişi. Ar trebui să fie o intervenţie care să fie centrată nu numai pe victime, să fie centrată şi pe agresor nu doar pe victimă). În România ne centrăm foarte mult pe răspunderea victimei: victima trebuie să meargă la adăpost, la spital, să solicite ordine de protecţie.. totul e pe umerii victimei, pe a agresorului nimic...", explică Mihaela Mangu, de la Asociaţia ANAIS

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne