După Tricolor, Piaţa Victoriei se pregăteşte de drapelul UE

După ce au făcut istorie aprinzând sute de mii de lumini în Piaţa Victoriei şi formând un uriaş drapel tricolor, protestatarii vor să transmită, duminică, un nou mesaj, formând drapelul UE lângă Guvern.
Românii formează tricolorul în Piaţa Victoriei
Românii formează tricolorul în Piaţa Victoriei (Dan Mihai Bălănescu)

În acelaşi stil paşnic şi creativ care i-a făcut remarcaţi peste hotare, protestatarii îşi propun, duminică, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, un eveniment asemănător.

După ce pe 12 februarie au format un tricolor uriaş, de această dată, oamenii vor crea, din hârtii luminate, drapelul Uniunii Europene, transmiţând astfel că nu doresc să se îndrepte spre Est, aşa cum pare că ar dori unii dintre aleşi.

"Continuăm în acelaşi stil paşnic şi creativ care ne-a făcut remarcaţi peste hotare! Apărându-ne drepturile, ne apărăm pe noi înşine! România NU este divizată, ROMANIA ESTE UNITA!

Duminica aceasta, creăm împreună cel mai mare steag al Uniunii Europene.

Călin Popescu Tăriceanu, şeful Senatului, a spus într-un mod indirect că ar fi mai bine să ieşim din UE.

Teodor Meleşcanu face întâlniri pe ascuns cu Ambasadorul Rusiei.

Nu ştim exact ce direcţie îşi doresc ei pentru România, dar noi, cei care o să ieşim duminică în Piaţa Victoriei, dorim să transmitem un mesaj clar pentru Europa", scriu organizatorii pe pagina evenimentului.

"Tot ceea ce trebuie să faceţi este să veniţi cu sursa de culoare: Foaie ALBASTRA o LANTERNA. În ajutorul vostru vom veni cu foi albastre pe care la ora 21:00 ni le vom ridica deasupra capului şi vom lumina cerul cu steagul UE.

Surse culori: FOI COLORATE (NU cartoane), saci de plastic, dosare de plastic, materiale foarte subţiri, aplicaţii pe telefon mobil (poze colorate într-una din culorile de pe steag)", mai adaugă organizatorii.

De asemenea, iniţiatorii evenimentului fac apel la oameni să vină în număr cât mai mare, reamintind că Guvernul PSD/ALDE nu şi-a asumat nicio responsabilitatea după adoptarea OUG 13 şi poate oricând face oricând ceva asemănător.

"Dorim demisia guvernului Grindeanu.
Dorim ca PSD-ul să scape de Liviu Dragnea (pentru binele lor).
Dorim ca Tăriceanu să plece şi să nu mai sugereze lucruri precum "România ar trebui să se retragă din MCV, din UE).

Nu putem să trăim cu ochii pe Constituţie şi pe şedinţele de zi sau noapte ale unui guvern numit de grupuri de interese care au acaparat partide.

În afară de asta vorbim de repolitizarea instituţiilor şi anularea unor reforme abia începute.
Există şi motivaţia OUG 9, altă ordonanţă dată de guvernul Grindeanu, care din fericire a fost oprită de un nou partid venit la guvernare. Google ca să afli cum a fost oprit OUG 9.

Avem o proclamaţie stabilită împreună cu Timişoara şi Cluj-Napoca, pe care o vrem respectată şi pe care o vom pune în dezbatere naţională", se mai precizează pe Facebook.