Economistul Albert Edwards: China este pe cale să rămână fără bani

Renumitul economist Albert Edwards avertizează că Beijingul ar putea rămâne fără bani, în condiţiile în care statul comunist a cheltuit o parte semnificativă din rezervele sale valutare străine. China va fi forţată să folosească renminbi ca valută liberă, mai susţine economistul.
Yuani.
Yuani. (Captură Foto)

China rămâne fără bani şi va trebui să folosească renminbi ca valută liberă, conform binecunoscutului economist Albert Edwards.

Edwards, de la Societe Generale, a prezis deja în acest an că piaţa acţiunilor americane va scădea cu 75% şi a susţinut că ne-am putea îndrepta spre o nouă recesiune globală masivă.

Ca voce a celor care consideră că dezechilibrele din sistemul financiar vor duce la un colaps, Edwards este dedicat declaraţiilor impresionante despre ceea ce se va întâmpla economiei globale.

Cea mai recentă predicţie a sa, făcută săptămâna trecută într-o notificare din partea Societe Generale, este aceea că Beijingul este pe cale să rămână fără o capacitate de rezervă în ceea ce priveşte rezervele sale valutare străine şi va fi forţat să folosească renminbi ca valută liberă, susţinând că scenariul “este complet plauzibil şi foarte probabil”.

Rezervele FX ale Chinei au ajuns la un punct maxim de 4 trilioane USD la mijlocul anului 2014, dar de atunci ţara a cheltuit aproximativ 800 de miliarde din valutele sale străine, arată Business Insider.

Business Insider a raportat miercurea trecută că Barclays se aşteaptă ca rezervele Forex ale Chinei să înregistreze cea mai mare prăbuşire într-o singură lună, scăzând cu aproximativ 140 miliarde USD şi ajungând puţin sub nivelul de 3,2 trilioane de dolari. Uitaţi cum arătau rezervele FX din China la sfârşitul săptămânii trecute:

(PoBC, Bloomberg)

Majoritatea jucătorilor de pe pieţe consideră că există o mulţime de bani pentru ca Beijingul să depăşească orice tip de probleme financiare, dar nu şi Edwards. Uitaţi ceea ce a avut el de declarat despre acest aspect:

La nivelul de 3,2 miliarde USD, piaţa rămâne satisfăcută de faptul că încă există o putere de foc masivă pentru a susţine renminbi. Dar nu este aşa. Economiştii noştri estimează că atunci când ajung la 2,8 trilioane USD – lucru ce s-ar putea întâmpla în doar câteva luni în acest ritm – rezervele FX vor scădea sub limita inferioară recomandată de FMI. Dacă se va întâmpla acel lucru în următoarele câteva luni, atunci ar trebui să ne aşteptăm să vedem un val de operaţiuni speculative, forţând Banca Populară a Chinei să cedeze şi să permită pieţei să decidă nivelul ratei de schimb a monedei renminbi.

După cum susţine Edwards, devalorizarea monedei renminbi în 2015 – care a înregistrat o scădere de la 6,2 pe dolar la 6,55 – a fost corelată puternic cu scăderea continuă a cantităţii de valute străine deţinute de China. Uitaţi graficul:

(SG Cross Asset Research, Bloomberg)

Argumentul lui Edwards, la cel mai elementar nivel al său este acela că FMI recomandă ca ţările să menţină un anumit nivel al valutelor lor străine. Dacă Beijingul continuă să-şi cheltuie rezervele la ratele actuale, atunci va scădea cu mult în spatele acelui nivel [recomandat de FMI] la începutul acestei veri, lucru care, în schimb, va forţa pieţele să intre în panică şi să fie declanşată o vânzare în masă [de titluri de valoare]. În acelaşi timp, Banca Centrală chineză va înfrunta mari dificultăţi în a face faţă oricărui şoc generat de preţuri.

Conform unei note recente din partea economistului chinez Wei Yao de la Societe Generale, “dacă rezervele Chinei scad la 2,8 trilioane de dolari, atunci [acestea] vor ajunge la limita inferioară a nivelului recomandat şi ar putea începe să submineze încrederea [pieţelor] în privinţa abilităţii Băncii Populare a Chinei de a rezista în faţa deprecierii valutei şi de a gestiona echilibrul viitor al şocurilor provocate de plăţi”.