Este posibil ca toţi dinosaurienii să fi avut penaj (Video)

.
. (captură video)

Oamenii de ştiinţă au făcut unele descoperiri remarcabile în privinţa dinosaurienilor. Cu toate acestea, multe alte aspecte rămân încă neelucidate. Însă prin prisma unei descoperiri recente, s-au putut deduce aspecte referitoare la înfăţişarea acestor creaturi.

În urma unei cercetări efectuate în Siberia, analizele experţilor sugerează că oamenii de ştiinţă îşi formaseră o imagine eronată, conform căreia dinosaurienii ar fi fost acoperiţi de solzi. Acum specialiştii afirma că aceste creaturi care au dominat Pământul erau probabil acoperite cu pene.

Desigur, au existat numeroase fiinţe din ere revolute care erau acoperite cu penaj, însă, toate aveau o trăsătură în comun: erau carnivore.

S-a determinat că acest nou specimen descoperit era erbivor. Aceasta înseamnă ca şi-a dezvoltat penajul independent faţă de ceilalţi dinosaurieni, conform unui traseu evolutiv diferit. Astfel se deschide ipoteza existenţei unui strat de fulgi ca un fapt comun (între specii, n.trad.), rezultat posibil al adaptării la un climat mai rece.

Scheletul din Siberia este de dimensiuni relativ mici, măsurând mai puţin de 3 metri lungime. Cercetătorii admit faptul că dezvoltarea unui strat de fulgi pentru păstrarea căldurii corporale era, probabil, o caracteristică întâlnită, în principal, la speciile de dimensiuni reduse.

Faptul că astfel de penaj nu a fost descoperit poate fi o problemă a descompunerii materiei în timp. În acest caz, locurile finale de fosilizare a scheletelor incomplete erau probabil bazinele sedimentare ale râurilor, care au acoperit fosilele cu un strat protector.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură