Etnicii romi să fie numiţi de acum încolo ţigani - proiect de lege marca Bogdan Diaconu

Bogdan Diaconu
Bogdan Diaconu (Epoch Times România)

Preşedintele PRU, deputatul Bogdan Diaconu, a lansat în dezbatere publică proiectul său de lege privind revenirea la denumirea oficială de "ţigani" a persoanelor intitulate "de etnie romă". Actul normativ vizează "restabilirea corectitudinii acestei denumiri şi evitarea confuziei care are loc în străinătate între denumirea de român şi cea de rom".

"Această confuzie a adus foarte multe prejudicii de imagine României şi românilor, ultimul caz în acest sens fiind documentarul injurios ”The Romanians are coming” difuzat de canalul britanic Channel 4 şi care a fost vizionat de milioane de cetăţeni britanici. Acest documentar s-a bazat exact pe confuzia între romi şi români, titlul său fiind despre venirea românilor în Marea Britanie, dar materialul punând accentul pe comportamentul şi viaţa ţiganilor în Marea Britanie" a explicat Bogdan Diaconu.

Şeful PRU susţine că documentarul amintit mai sus este doar un exemplu despre felul în care confuzia dintre rom şi român a fost exploatată de media occidentală pentru a denigra imaginea României şi a-i transforma pe românii aflaţi în afara ţării într-o categorie respinsă de societate, acuzată de diferite lucruri nereale, situaţie cu care se confruntă foarte mulţi români nu doar când doresc să lucreze în ţările europene, ci şi când se duc acolo pentru turism.

"Din cauza acceptării oficiale a denumirii de rom, România şi-a schimbat şi abrevierea internaţională care era "ROM" şi a trecut la "ROU", pentru a evita confuzia. Este o premieră internaţională ca un stat să îşi schimbe abrevierea denumirii pentru că i-a acordat unei minorităţi o denumire asemănătoare cu a sa", a precizat Bogdan Diaconu.

Însă, şeful PRU a subliniat că termenul de "ţigan" şi "ţigănesc" propus de lege nu este folosit în sens peiorativ, el fiind folosit pe scară largă şi în alte limbi europene, la fel ca şi denumirea de "gypsy", cuvântul "rom" fiind o invenţie recentă: Gypsy în engleză, Gitano în spaniolă, Gitans sau Tsiganes în franceză, Cigány în ungureşte, Ciganos în portugheză, Zigeuner în germană şi olandeză, Zingari în italiană, cikany în cehă, cigani sau cigane în limbile slave.

Pentru o perioadă lungă de timp, Consiliul Europei a folosit termenul de "Gypsies", iar nu de "rom", în mod oficial, începând cu 1969, data la care un document oficial al CE a făcut referire la această etnie.

Prin proiectul de lege al lui Diaconu, denumirea oficială a etniei rome sau rrome în România revine la denumirea de etnie "ţigănească", iar etnicii romi vor fi intitulaţi în mod oficial "ţigani". De asemenea, toate documentele şi denumirile oficiale din România vor utiliza denumirea de "ţigan", "ţigănesc" şi derivativele lor în loc de "rom", "rrom" şi derivativele lor.

Denumirea de rom/rrom a fost asumată de statul român printr-un memorandum al ministrului de Externe Petre Roman în anul 2000 şi constituie, în viziunea lui Bogdan Diaconu, o greşeală majoră.

"Din textul memorandumului se vede cum statul român s-a arătat dispus să accepte această denumire deşi contravenea direct intereselor sale şi avea să dea naştere unor confuzii dramatice pentru românii aflaţi în afara graniţelor. Prezentul proiect de lege îşi propune să remedieze această confuzie şi să readucă lucrurile în făgaşul lor firesc", a subliniat şeful PRU.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook