Europa chiar lucrează la un sistem de tranzacţii independent de SWIFT

(Captură Foto)

După publicarea unui raport care susţine că Germania lucrează la crearea unui sistem de plăţi globale care să fie independent de SUA şi SWIFT, luni, Berlinul şi Parisul au declarat că depun eforturi pentru a găsi soluţii financiare să ocolească sancţiunile americane impuse asupra unor ţări precum Iranul, inclusiv un posibil rol pentru băncile centrale, potrivit Bloomberg.

“Împreună cu Germania, suntem determinaţi să lucrăm la un instrument financiar independent european sau franco-german care ne va permite să evităm să devenim victime colaterale ale sancţiunilor americane extra-teritoriale”, a declarat luni ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, în timpul unei întâlniri cu asociaţia de presă AJEF. “Doresc ca Europa să fie un continent suveran şi nu vasal, şi acest lucru înseamnă să deţii instrumente financiare complet independente, care în prezent nu există”.

Discuţiile, care implică şi Marea Britanie, reprezintă un semnal că puterile europene încearcă să obţină o mai mare independenţă faţă de SUA, în condiţiile în care preşedintele american Donald Trump promovează o politică de tipul “America First” (America pe primul loc).

După ce SUA a reimpus sancţiuni împotriva Iranului, făcând practic imposibilă finanţarea de proiecte în această ţară, diverse companii europene, inclusiv Daimler şi Total, şi-au suspendat activitatea ori şi-au retras planurile de investiţii pentru a evita penalităţile americane. Totuşi, Franţa, Germania şi parteneri din UE doresc să menţină afacerile cu Republica Islamică, potrivit site-ului Zero Hedge.

Le Maire a afirmat că utilizarea Băncii Europene pentru Investiţii ca un “canal financiar” ar fi “foarte complicată”, adăugând că guvernele german şi francez discută cu băncile lor centrale cu privire la implicarea respectivă. “Dacă dorim să elaborăm un instrument cu adevărat independent, trebuie să fim deschişi în faţa tuturor opţiunilor”, a precizat el.

Separat, ministrul german de Externe, Heiko Maas, a insistat din nou, luni, asupra subiectului independenţei financiare europene, declarând că UE depune eforturi pentru a proteja legături economice cu Iranul şi pentru a menţine deschise canalele de plată.

Maas a afirmat că Europa a început să lucreze în direcţia creării unui sistem pentru transferuri de bani care va fi autonom de actualul sistem dominant Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication (SWIFT).

“Nu va fi uşor, dar deja am început să facem acest lucru. Studiem propuneri pentru canale şi sisteme de plată, mai independente de SWIFT, şi pentru crearea unui fond monetar european”, a susţinut Maas la Conferinţa anuală a ambasadorilor, desfăşurată luni în Berlin, potrivit RIA Novosti.

În plus, Maas a anunţat că se încearcă implememtarea unei noi strategii de politică externă cu privire la SUA.

“Trebuie să reacţionăm şi să întărim autonomia şi suveranitatea Europei în politicile comerciale, economice şi financiare”, a declarat Maas într-un discurs în Berlin. “Este momentul să recalibrăm Parteneriatul Transatlantic – în mod raţional, critic şi chiar autocritic”, a adăugat ministrul german de Externe.

Săptămâna trecută, Maas a făcut un apel similar pentru ca autonomia europeană să fie consolidată prin crearea unor canale de plăţi ce sunt independente de SUA şi a unui aşa-zis Fond Monetar European.

Dorinţa Europei de a crea propriul său sistem este legată de recenta retragere a Washingtonului din acordul nuclear iranian şi de reimpunerea de sancţiuni economice împotriva Iranului. În condiţiile în care Bruxelles-ul rămâne dedicat acordului semnat în 2015 între Teheran şi marile puteri, UE ar trebui să aplice aşa numitul “statut de blocaj” pentru a proteja companiile europene care au afaceri în Iran faţă de sancţiunile americane aplicate împotriva acestuia. Totuşi, măsura a eşuat să convingă companii europene majore precum Total, Maersk, Mercedes să rămână în Iran, în condiţiile în care ele nu pot funcţiona independent de sistemul bancar internaţional şi pieţele financiare internaţionale dominate de SUA.

SWIFT este reţeaua financiară care asigură realizarea de transferuri transfrontaliere de mare valoare pentru membrii din întreaga lume. Reţeaua are sediul în Belgia însă comitetul de conducere include directori din bănci americane, iar legea federală americană permite administraţiei SUA să acţioneze împotriva băncilor şi agenţiilor de reglementare de pe cuprinsul globului. SWIFT gestionează majoritatea mesajelor interbancare, conectând peste 11.000 de instituţii financiare din peste 200 de ţări şi teritorii.

În mod ironic, Rusia a fost cea care a luat prima iniţiativă, după ce guvernatorul Băncii Centrale, Elvira Nabiullina, a afirmat că ţara sa a creat un sistem naţional pentru transferuri de bani care i-ar putea proteja sectorul bancar de potenţiala excludere din SWIFT. Pasul a fost declanşat de penalităţile constante aplicate împotriva Rusiei de către SUA începând cu 2014 din diverse motive, inclusiv anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Moscova, presupusul amestec în alegerile prezidenţiale americane şi presupusul rol în otrăvirea unui fost spion rus şi a fiicei sale pe teritoriul britanic. Rezultatul a fost lichidarea aproape totală a bonurilor americane de Trezorerie deţinute de Rusia şi transformarea lor în aur sau alte valute străine non-americane.