Europarlamentar PSD cere un milion de euro pentru servicii medicale în mediul rural

Clădirea Parlamentului European - Bruxelles
Clădirea Parlamentului European - Bruxelles (Herman Ricour / Getty Images)

În România ar urma să fie investite fonduri de 1 milion de euro pentru accesul populaţiei din mediul rural la servicii medicale, conform unui proiect-pilot iniţiat de un eurodeputat român. Proiectul a fost inclus în bugetul UE pe anul 2015, aprobat marţi de Comisia pentru bugete a Parlamentului European, relatează Hotnews.

Iniţiatorul proiectului-pilot, europarlamentarul Victor Negrescu (PSD/S&D), îşi motivează iniţiativa prin necesitatea combaterii decalajelor existente între satele şi oraşele din România.

"Astfel de decalaje trebuie combătute şi este rolul Parlamentului European să ajute guvernele naţionale cu finanţări. Aceşti bani prevăzuţi în cadrul proiectului pilot pe care l-am iniţiat sunt destinaţi schimbului de idei între profesionişti în domeniu şi decidenţi, care să ducă la noi măsuri de creştere a accesului la Sănătate. Practic, prin acest milion de euro, se vor găsi soluţii pentru sistemul de Sănătate din mediul rural", susţine Negrescu.

Anterior votului de marţi din Comisia pentru bugete a Parlamentului European, proiectul-pilot fusese validat de Comisia Europeană, primind calificativul A.

Pe 22 octombrie, Parlamentul European va vota în plen, proiectul bugetului UE pe anul 2015, în care sunt prevăzuţi şi cei 1 milion de euro pentru proiectul-pilot privind accesul la servicii medicale în România. Ulterior, bugetul trebuie aprobat şi de Consiliul Uniunii Europene.

Procedura este o premieră pentru România, fiind un proiect-pilot iniţiat de către un europarlamentar, nu de către Comisia Europeană, explică Hotnews.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne