Experţi: Ion Ceban vrea să pară inovativ, dar nu trebuie să uite de promisiunile date cetăţenilor

Ion Ceban, primarul municipiului Chişinău
Ion Ceban, primarul municipiului Chişinău (facebook.com/Igor Dodon)

Noul edil al Capitalei trebuie să prioritizeze acţiunile pe care urmează să le realizeze în funcţie de necesităţile locuitorilor municipiului Chişinău. Potrivit Radio Chişinău, unii experţi şi foşti primari critică ultimele iniţiative lansate de Ion Ceban, cum ar fi mutarea sediului Primăriei sau construcţia unui stadion pentru fotbalul pe plajă. „Deşi vrea să pară inovativ, edilul nu trebuie să uite de programul său electoral şi de promisiunile date cetăţenilor.”

Expertul economic Viorel Chivriga susţine că municipiul Chişinău şi locuitorii acestuia se confruntă în prezent cu o serie de probleme care trebuie soluţionate de urgenţă, printre care, curăţenia din oraş, mirosul infect generat de Staţia de Epurare, dar şi îmbunătăţirea condiţiilor din instituţiile de învăţământ.

„O dimensiune destul de importantă este comunitatea de afaceri. Nimeni nu discută cu aceşti oameni. Ei sunt cei care generează venituri pentru Chişinău şi pot să vină cu un suport extraordinar pentru dezvoltarea oraşului. Mai este generaţia tânără care trebuie să aibă nişte condiţii decente pentru studii. Sunt o serie de priorităţi care trebuie să stea în faţă, iar apoi celelalte”, a menţionat acesta.

Expertul Congresului Autorităţilor Locale Viorel Rusu afirmă că primarul trebuie, în primul rând, să realizeze acţiunile promise alegătorilor în campania electorală. „Dacă le-a realizat pe acestea poate să realizeze ceva în plus.”

Potrivit sursei citate, fostul primar al satului Capaclia, raionul Cantemir, Alexei Busuioc, aminteşte că rolul principal în conducerea oraşului îl are Consiliul Municipal Chişinău şi nu primarul. „Ideea de a face stadion acolo sau dincolo, sau să facă metrou, asta ţine, în exclusivitate, de CMC, dacă va fi sau nu de acord”, notează Alexei Busuioc.

Consiliul Municipal Chişinău, întrunit miercuri în şedinţă, i-a ales în funcţia de viceprimari pe Ilie Ceban, Inga Ionesi şi Angela Cutasevici cu voturile a 27 de consilieri PSRM, PDM, Partidul Şor şi a consilierului Victor Chironda.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe