Expoziţia documentară "Mihai Eminescu" a fost vernisată, în premieră, la Chişinău

Expoziţia documentară "Mihai Eminescu" a fost vernisată la 7 mai, în premieră, la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei. Aceasta întruneşte 50 de piese, şapte dintre care sunt originale. Expoziţia este organizată de către Ministerul Culturii şi Muzeul Naţional de Artă a Moldovei în colaborare cu Muzeul Literaturii Române din or. Iaşi, România.

Printre exponate se numără ceasul de aur, inelul sigilat, fotografiile originale ale lui Mihai Eminescu, precum şi ediţii ale operei marelui poet, numere ale revistei "Convorbiri literare", masca mortuară, geanta Veronicăi Micle, scrisori, înscrieri. Acestea sunt obiecte de tezaur naţional din categoria fond documentar Eminescu din gestiunea Muzeului Literaturii Române din Iaşi, informează moldpres.

Boris Focşa, ministru al Culturii, a declarat, înainte de inaugurarea expoziţiei, că acesta este patrimoniul nostru veritabil pe care nu-l cunoaştem. Potrivit lui Focşa, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional din România a achitat asigurarea exponatelor, pentru că ele să poată părăsi teritoriul României, iar Chişinăul a suportat toate cheltuielile ce ţin de organizarea expoziţiei.

Tudor Zbîrnea, directorul Muzeului Naţional de Artă al Moldovei, a menţionat că această expoziţie este una importantă pentru spaţiul nostru cultural, pentru că, în premieră, ajung la Chişinău nişte obiecte de care s-a atins Eminescu. Expoziţia întruneşte câteva exponate originale şi publicul de aici va avea astfel ocazia să se întâlnească cu acest context spiritual.

Inaugurarea expoziţiei a avut loc la 7 mai orele 13.00 şi va fi deschisă pentru vizitatori până la 15 mai, curent.