"Fără penali în funcţii publice". Liiceanu: "Cum poţi să aştepţi să fii guvernat de un om care te-a furat?"

Singurul suport juridic pe care îl au românii pentru a nu fi guvernaţi de infractori se referă la membrii Guvernului, însă pentru Parlament, locul unde sunt cei mai mulţi "penali", o asemenea lege nu există, a atras atenţia filozoful Gabriel Liiceanu, care a pledat pentru schimbarea Constituţiei în acest sens.
Gabriei Liiceanu
Gabriei Liiceanu (Epoch Times România)

Prezent la evenimentul de lansare a campaniei "Fără penali în funcţii publice", iniţiativă ce îşi propune strângerea a 500.000 de semnături pentru modificarea Constituţiei astfel încât infractorii să nu mai poată ocupa funcţii publice, filozoful Gabriel Liiceanu a subliniat faptul că românii au ajuns în situaţia paradoxală de a fi conduşi de cei ce îi fură, cauza fiind deficienţa de cultură moral-politică a societăţii.

"Când domnul Barna [preşedintele USR - n.r.] a venit să-mi vorbească despre campania fără penali, mi-am pus problema cum de s-a ajuns să se pună problema, fără penali în funcţii publice. Nimeni nu gândeşte că furtul poate să facă parte din economia de guvernare a unei societăţi. Atunci mi-am pus întrebarea cum s-a ajuns ca la noi să se nască o iniţiativă care ţine de bunul-simţ absolut. De ce e nevoie să apară o astfel de iniţiativă în timp ce în alte ţări din UE problema nu se pune, e subînţeleasă. Acum, fără penali în funcţiile publice, să ne înţelegem asupra termenilor în care discutăm, înseamnă fără infractori sau condamnaţi definitiv. Aceştia sunt termenii tehnici. Nu există legi în România care să interzică ocuparea unor funcţii publice de către infractori sau condamnaţi? Există, dar ea se limitează la funcţiile guvernamentale executive", a declarat Liiceanu.

Potrivit scriitorului, în prezent, singurul suport juridic pe care îl au românii pentru a nu fi guvernaţi de infractori se referă la prim-ministru şi miniştri. În rest, pentru Parlament, adică locul unde sunt cei mai mulţi condamnaţi sau infractori, o asemenea lege nu există, de aici putinţa legală ca infractorii să ocupe locuri parlamentare.

"Cum se rezolvă treaba asta în celelalte ţări? De ce nu e nevoie de legi? Acolo sunt legi pentru aşa ceva? Nu, nu sunt legi în ţările europene referitoare la incompatibilitatea între funcţia parlamentar şi infractor. Acolo nu sunt legi dar există cultura moral-politică. Acolo, un om pus sub urmărire penală îşi dă automat demisia, iar până nu se rezolvă problema lui, partidul din care provine nu îl mai pune pe liste, la noi nu se întâmplă. De ce? Din carenţă moral-politică. Cum se poate repara această poveste? Atunci când cultura, educaţia politică este deficitară, ca la noi, singura cale de împlinire a acestei lipse este prin juridic. Altfel spus, legea ar trebui să interzică alegerea în funcţii publice a unor infractori. Dar cine face legile? Parlamentarii?! Altfel spus, intrăm într-un cerc vicios şi aici e blocajul pe care îl avem în momentul de faţă. Juridicul care e chemat să repare deficienţa de cultura moral-politică a societăţii trebuie reparat de.... tocmai de politicienii de la putere, ceea ce ei nu vor face niciodată. Aşa cum nu vor vota nici referendumul pentru reducerea parlamentarilor la 300", a continuat Liiceanu.

În opinia scriitorului, actualii parlamentari vor respinge prin vot iniţiativa "Fără penali în funcţii publice".

"Tot aşa, legea pe care ar propune-o USR nu va fi votată în Parlament, să nu ne îmbătăm cu cuvinte mari. Şi atunci, iniţiativa USR ce rost are? Are un rost foarte simplu, îi vor pune pe cei din Parlament să voteze că vor cu infractori în funcţii publice. Dar o vor face, vor vota. De ce? Pentru că pot. Deci cadrul lor legal le permite să ne ţină în această situaţie. Oameni care trebuie să dea legea de curăţire a Parlamentului în principal sunt cei care nu au interesul de a o da. Şi atunci sigura variantă este asta de a ieşit. E bine că există un partid care poate să polarizeze dorinţa, speranţa şi disperarea unei părţi din populaţia României pentru a opri răsturnarea lumii cu fundul în sus. Cum poţi să aştepţi să fii guvernat de un om care te-a furat? Singurul mod de a ieşi din cercul acesta vicios, vă spuneam, este presiunea politică ţinută pe aceşti oameni", a precizat Liiceanu.

În condiţiile în care presa a ridicat problema că această iniţiativă nu va trece de Parlament, Liiceanu a ţinut să puncteze că vorbim de o luptă pe termen lung, o componentă importantă fiind educaţia civică a populaţiei iar această iniţiativă este un pas în această direcţie.

"Vorbind recent cu domnul judecător Cristi Danileţ, mi-a spus că a făcut un calcul că o dată la 4 ani apare o nouă generaţie de electori care primenesc în mod fatal electoratul României, problema e că aceşti noi 800.000 de oameni nou apăruţi în arena electorală suferă de aceeaşi lipsă de educaţie civică ca restul poporului român. Începem să ne imaginăm că această luptă pe care începe să o ducă USR e de termen lung şi marea bătălie se va da în jurul părţii statistice a părţii care inclină balanţa oamenilor cu educaţie civică, altminteri lucrurile vor merge în continuare în felul acesta, pentru că foamea şi sărăcia sunt mai puternice decât morala. Un om care se bucură să primească încă 50 de lei în plus la pensie sau leafă va judeca după acest criteriu, nu după criteriile noastre morale", a afirmat Liiceanu.

Reamintim că USR, alături de grupul Rezistenţa şi mai mulţi intelectuali şi activişti proeminenţi, a lansat o iniţiativă cetăţenească intitulată "Fără Penali în funcţii publice", pentru acest demers fiind necesare 500.000 de semnături.

Practic, iniţiativa îşi propune amendarea art. 37 din Constituţie cu următoarea prevedere: "Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne