Federaţia Rusă pregăteşte noi pedepse pentru moldoveni

Dmitri Medvedev
Dmitri Medvedev (ALEXANDER ZEMLIANICHENKO / AFP / Getty Images)

Guvernul Rusiei a adoptat o întreagă listă de măsuri menite să lovească în economia Republicii Moldova. Premierul Dmitri Medvedev a semnat joi o decizie ce prevede impunerea de taxe pentru 19 categorii de produse, inclusiv fructe, legume, vin, carne, cereale, zahăr, mobilă informează Europa Liberă.

Decizia va intra în vigoare într-o lună de la data semnării ei, ministerul rus de externe urmează să notifice autorităţile moldovene despre introducerea taxelor. Itar-Tass scrie că adoptarea respectivelor taxe este răspunsul Rusiei la semnarea Acordului de Asociere şi Liber Schimb de către Republica Moldova cu Uniunea Europeană, informează Europa Liberă.

Potrivit site-urilor oficiale din Rusia, taxele vamale ce vor fi percepute Moldovei vor fi la nivelul tarifelor unice în Uniunea vamală' (Rusia-Belarus-Kazahstan) în care Putin ar fi dorit să includă Moldova, Georgia şi Ucraina.

Moscova ameninţase de altfel Chişinăul că, dacă va semna Acordul de Asociere şi de Liber Schimb cu UE, va "adopta măsuri care să-i protejeze economia", pentru a se proteja de un eventual "aflux necontrolat de produse din UE pe piaţa rusă". În consecinţă, săptămâna trecută, Ministerul rus al Dezvoltării Economice a elaborat un proiect de hotărâre privind eliminarea cotei zero la unele categorii de produse moldoveneşti (vin, carne, legume, fructe şi cereale).

Delegaţia guvernamentală trimisă de Republica Moldova la Moscova pentru negocieri n-a reuşit să convingă partea rusă, joi, să renunţe la restricţiile aplicate importurilor din Republica Moldova. „Pe moment, rezultate pozitive nu există, ba chiar mai mult, există o reticenţă din partea autorităţilor din Federaţia Rusă”, a spus ministrul economiei Andrian Candu, citat de site-uri de ştiri moldoveneşti.

Reamintim că recent, tot ca răspuns la semnarea acordurilor cu UE, Moscova a interzis importurile de fructe şi conserve moldoveneşti, după ce în prealabil interzisese importurile de carne procesată. Importul vinurilor a fost interzis încă din septembrie trecut.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe