Fervoare naţionalistă în Rusia: O fotografie cu Miss Rusia declanşează o anchetă juridică

Profanarea steagului rusesc poate atrage până la 1 an de închisoare conform legii
Profanarea steagului rusesc poate atrage până la 1 an de închisoare conform legii (Captură Foto)

Procurorii ruşi din regiunea Sverdlovsk au lansat o investigaţie după ce, recent încoronată, Miss Rusia a pozat înfăşurată într-un material care se aseamănă cu steagul Rusiei, iar poza a fost postată pe coperta unei reviste.

Coperta ediţiei printate a revistei a prezentat-o pe Sofia Nikiciuk – Miss Rusia în 2015 – înfăşurată într-un material mătăsos care avea culorile steagului rusesc, iar deasupra pozei se putea citi titlul “Gustul Victoriei”. Această ediţie a revistei a fost dedicată celei de-a 70-a aniversări a victoriei Aliaţilor în cel de-al Doilea Război Mondial.

Redactorul şef al revistei Stolnik, Anna Reşiotkina, a confirmat pentru Moscow Times, marţi, că procurorii au manifestat interes în privinţa coperţii.

“Am fost chemată la Biroul Procuraturii pentru o conversaţie de o jumătate de oră, după care a trebuit să dau o declaraţie în care să specific cine a fost responsabil pentru decizia de a folosi acea copertă. Mi-am asumat întreaga răspundere pentru acea decizie”, a declarat ea într-un interviu telefonic.

Procurorii nu au mai contactat-o pe Reşiotkina de la întâlnirea respectivă, care a avut loc miercurea trecută, conform declaraţiilor sale.

O sursă din Biroul Procuraturii a declarat site-ului local de ştiri Znak.com că ancheta a fost declanşată în urma unei cereri făcute de o persoană necunoscută, care aparent a fost ofensată de coperta ediţiei din luna mai a revistei Stolnik, o revistă locală de lifestyle.

Marţi, website-ul revistei Stolnik a postat imaginea unei coperţi diferite pentru aceeaşi ediţie, de această dată Miss Rusia purtând o rochie roşie pe fundalul unui steag rusesc.

Fotografia a fost făcută la sfârşitul lunii aprilie, când Nikitciuk s-a întors în oraşul său natal Iekaterinburg, la scurt timp după câştigarea concursului de frumuseţe la Moscova.

Nikitciuk a câştigat concursul Miss Iekaterinburg în 2014 înainte să câştige competiţia naţională în aprilie. Tânăra a câştigat 3 milioane de ruble (60.000 de dolari) şi o maşină, iar acum va reprezenta Rusia la concursurile internaţionale de frumuseţe.

Profanarea steagului rusesc este o faptă penală care poate atrage până la un an de închisoare conform legii ruseşti.

În 2013, trei dansatoare şi-au înfăşurat steaguri ruseşti în jurul sânilor dezgoliţi, înainte să arunce steagurile pe podea în timpul un spectacol de striptease în oraşul Celiabinsk din Urali. Reprezentanţii Comitetului local de Investigaţii au desfăşurat o anchetă, dar nu au deschis un caz penal, conform Moscow Times.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.