Ministrul desemnat al Finanţelor şi prim-viceguvernator al Băncii Naţionale a României, Florin Georgescu, a declarat vineri, după o rundă de negocieri de circa cinci ore cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, că Guvernul condus de Victor Ponta doreşte cu tărie continuarea acordului cu instituţiile financiare internaţionale.
"Azi am avut primele negocieri, timp de 4-5 ore. S-a parcurs o treime din memorandul de politici economice şi financiare care constituie esenţa acordului cu instituţiile financiare internaţionale. Guvernul desemnat este conştient de importanţa şi doreşte cu tărie continuarea şi respectarea prevederilor din acest acord, aşa cum vor fi negociate în orele următoare şi mâine", a spus Florin Georgescu.
Negocierile cu FMI nu vor în niciun fel în pericol stabilitatea macroeconomică şi financiară a României, a dat ministrul desemnat al Finanţelor.
De asemenea, el a precizat că există fondurile necesare pentru reîntregirea salariilor în sectorul public la nivelul anului 2010.
Milioane de tone de cereale din China sunt contaminate cu metale grele
Cărţi ticăloase
Tendinţe nebăgate în seamă în 2012
Încălcările drepturilor omului din China, sub lupa Parlamentului European
Două filme care trebuie văzute de cei doi candidaţi americani înainte de alegeri
Cum a stricat USL relaţia României cu Germania
Vina anormalităţii noastre
Urmează staţia Moscova?