Fosta prietenă a copilotului Germanwings: Andreas Lubitz plănuia să intre în istorie


Un elicopter survolează deasupra locatiei unde s-a prăbuşit avionul Aiburs A320 al companiei Germanwings.
Un elicopter survolează deasupra locatiei unde s-a prăbuşit avionul Aiburs A320 al companiei Germanwings. (Captură Foto)

Fosta prietenă a copilotului zborului Germanwings 4U9525, care s-a prăbuşit recent în Franţa, Andreas Lubitz, a mărturisit că acesta i-a dezvăluit anul trecut că plănuieşte să facă ceva care va schimba tot sistemul intrând astfel în istorie, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax.

Când fosta prietenă a lui Andreas Lubitz a aflat că marţi s-a prăbuşit zborul companiei Germanwings, aceasta şi-a amintit de cuvintele ameninţătoare ale lui Lubitz: "Într-o zi voi face ceva ce va schimba tot sistemul şi atunci toţi îmi vor şti numele şi şi-l vor aminti".

"Nu am ştiut ce vrea să spună, dar acum am înţeles", a declarat fosta prietenă a copilotului pentru ziarul german Bild.

Copilotul a fost prieten timp de şapte ani cu această femeie şi au locuit împreună într-un apartament în oraşul Düsseldorf. În presă chiar au fost relatări despre faptul că cei doi ar fi fost logodiţi şi ar fi planificat să se căsătorească în 2016. Însă problemele personale şi comportamentul ciudat al copilotului erau atât de grave încât femeii i s-a făcut frică şi a decis să se despartă de Andreas Lubitz.

Dezvăluirea noilor informaţii privind posibila premeditare a prăbuşirii avionului Airbus A320 conduc la ideea că Lubitz a ascuns că avea afecţiuni medicale pentru a nu fi declarat inapt de zbor.

Anchetatorii germani au anunţat vineri că bărbatul ar fi trebuit să fie în concediu medical în ziua prăbuşirii avionului, întrucât au fost găsite scutiri medicale la domiciliul lui Lubitz, una fiind chiar pentru ziua accidentului. Spitalul universitar din Düsseldorf a transmis că Lubitz a fost pacientul instituţiei medicale în ultimele două luni, însă nu a dat publicităţii detalii despre motivele internării.

În context, Daily Mail notează că Andreas Lubitz ar fi cunoscut foarte bine regiunea din Alpii francezi în care s-a prăbuşit avionul, întrucât ar fi efectuat un curs de planorism în zonă.

Mass media a mai relatat că Andreas Lubitz urma un tratament pentru probleme de sănătate mintală şi se temea că ar putea rămâne fără licenţa de zbor dacă operatorul aerian ar fi aflat despre căderile sale de natură psihologică.

Un oficial al Germanwings a declarat pentru Daily Mail că operatorul aerian nu avea cunoştinţă de faptul că Lubitz avea scutire medicală şi că era responsabilitatea copilotului să anunţe compania că nu este apt de zbor.

Preşedintele companiei Lufthansa a declarat joi că Lubitz a trecut testele de sănătate şi era apt de zbor, însă acum şase ani, a întrerupt cursurile pentru obţinerea licenţei de pilot comercial timp de câteva luni. Acesta a adăugat că, dacă motivul a fost de natură medicală, regulile germane privind respectarea vieţii private ar fi împiedicat dezvăluirea acestor informaţii.

Biroul federal al aviaţiei din Germania a cerut vineri companiei Lufthansa să permită accesul la dosarul medical al lui Andreas Lubitz, potrivit agenţiei DPA, acesta urmând să fie transferat anchetatorilor francezi.

Pilotul Andreas Lubitz, în vârstă de 27 de ani, este suspectat că a provocat intenţionat prăbuşirea avionului Germanwings, marţi, în Alpii francezi.
Procurorul din Marsilia a declarat joi că din cercetările făcute rezultă că Lubitz a refuzat să-i deschidă uşa pilotului şi a acţionat butonul de coborâre a aeronavei, ceea ce poate fi interpretat drept o intenţie de a distruge acest avion. Cele 150 de persoane aflate la bord au murit în urma prăbuşirii aeronavei.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.