Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a fostului director general al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), Viorel Popescu.
Fostul şef al RATB este acuzat că a împuternicit o firmă, care nu avea drept de asistenţă juridică, să ofere regiei servicii de asistenţă în acest sens, servicii de care RATB-ul nu avea nevoie, prejudiciul astfel creat fiind estimat la 820.000 de euro.
Concret, în baza unui contract de prestări servicii juridice încheiat de RATB la data de 13.03. 2012, Popescu a împuternicit o societate comercială - S.C. URBCONNET S.R.L. - care nu avea drept de asistenţă juridică şi reprezentare în instanţă să recupereze toate creanţele de la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti. (C.A.S.M.B.) Din actele existente la dosar, reiese că în contract se specifică faptul că firma privată avea obligaţia să asiste la controlul efectuat de C.A.S.M.B., în vederea rambursării sumelor cuvenite regiei, deşi, în realitate, nu a existat şi nu se prefigura un astfel de control.
Mai mult, contractul respectiv nu avea nicio justificare, managementul RATB cunoscând clar, la momentul semnării actelor întocmite de funcţionarii de specialitate ai regiei, cuantumul sumelor de bani neachitate de C.A.S.M.B., defalcate pe unităţi lunare de timp, cu alte cuvinte, serviciile ce făceau obiectul contractului erau fictive.
În baza respectivului contract de consultanţă juridică, RATB a efectuat către respectiva firmă plăţi nelegale şi nefundamentate de prestaţii concrete ale beneficiarului în valoare totală de 3.657.576,49 lei (echivalentul a 820.000 euro), ce reprezintă prejudiciul material adus patrimoniului Regiei Autonome de Transport Bucureşti.
Viorel Popescu a fost trimis în judecată şi pus sub arest la domiciliu. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.