Fostul vicepremier pentru Reintegrare al RM: Demonstraţiile militare de la Tiraspol te duc cu gândul la perioada războiului

Fostul vicepremier pentru Reintegrare al Republicii Moldova, membru al Partidului Popular European din Moldova, Eugen Carpov
Fostul vicepremier pentru Reintegrare al Republicii Moldova, membru al Partidului Popular European din Moldova, Eugen Carpov (facebook.com / Eugen-Carpov)

Guvernanţii Republicii Moldova ar fi trebuit să înveţe din lecţia dureroasă a poporului ucrainean şi să se oprească înainte de a sărăci poporul şi mai mult dezvoltând corupţia şi capturând statul. Mai mult, autorităţile moldoveneşti ar trebui să consolideze societatea şi să ia în calcul contextul geopolitic regional, acţionând ferm în coordonare cu partenerii internaţionali, care doresc cu adevărat să sprijine procesul de reintegrare a Republicii Moldova - este de părere fostul vicepremier pentru Reintegrare al Republicii Moldova Eugen Carpov.

Chiar în ziua în care autorităţile separatiste de la Tiraspol sărbătoresc pretinşii 25 de ani de independenţă, Carpov, deputat neafiliat în Parlament şi membru al Partidului Popular European din Moldova, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj pentru autorităţile de la Chişinău:

„Încă o zi de 2 septembrie care, vrei sau nu, te trimite cu gândurile la situaţia din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Din nou vedem la Tiraspol acţiuni propagandistice şi de spălare de creieri în raport cu populaţia băştinaşă, din nou demonstraţie de forţă militară, chiar dacă în jur nimeni nu-şi doreşte o revenire la perioada conflictului armat.

Mai mult decât atât, şi evoluţiile recente din statul vecin Ucraina ar trebui să trezească la realitate reprezentanţii structurilor transnistrene care pretind că poartă responsabilitatea pentru situaţia din zonă, dar şi guvernanţii noştri care nu au învăţat nimic din lecţia dureroasă a poporului ucrainean, sărăcind şi mai tare populaţia Republicii Moldova, dezvoltând corupţia şi capturând statul, acţiuni care inevitabil contribuie la ridicarea punctului de fierbere a societăţii.

În situaţia dată, important este ca autorităţile moldoveneşti să consolideze societatea şi să ia în calcul contextul geopolitic regional şi să acţioneze ferm în coordonare cu partenerii internaţionali, care cu adevărat doresc să sprijine procesul de reintegrare a Republicii Moldova.”

Precizăm că săptămâna trecută, la 27 august, şi Moldova a sărbătorit Ziua Independenţei, însă total diferit de cum o face Transnistria. Dacă demonstraţiile militare din partea stângă a Nistrului te duc cu gândul la anii de război, atunci atmofera de la Chişinău chiar a fost una de sărbătoare, cu port naţional, muzică şi dans popular.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.