Fotbal - Pele îşi linişteşte fanii: "Sunt bine, nu am nimic grav"

Legendarul fotbalist brazilian Pele.
Legendarul fotbalist brazilian Pele. (ROSLAN RAHMAN / AFP / Getty Images)

Legendarul fotbalist brazilian Pele a ţinut să-şi liniştească fanii în legătură cu starea sa de sănătate, după alarma generată de transferul său într-o altă unitate de tratament a spitalului în care este internat, din cauza unei "instabilităţi clinice".

Într-un mesaj postat pe contul său Twitter, cel supranumit "Regele fotbalului" a precizat că se simte "bine" şi nu este vorba de "nimic grav". "Vă salut pe toţi. Profit de ocazie pentru a vă spune că sunt bine", a precizat Pele. "Sunt fericit să primesc dragostea şi sprijinul vostru şi, graţie Domnului, nu este nimic grav", a adăugat starul brazilian. Acesta şi-a exprimat speranţa că îşi va "petrece vacanţa în familie, înainte de începutul noului an, cu o sănătate regăsită şi numeroase călătorii internaţionale în program".

Spitalul "Albert Einstein" din Sao Paulo, în care este internat Pele începând de luni, a produs îngrijorare în Brazilia după ce a anunţat, joi după-amiază, că fostul fotbalist prezintă "o instabilitate clinică", acesta fiind motivul pentru care a fost transferat într-o altă secţie de tratament specializată.

Medicii lui Pele au publicat în cursul serii un comunicat în care vorbeau de o "ameliorare" a stării sale de sănătate, precizând că aceasta va continua tratamentul "într-o secţie de terapie intensivă".

Pele a negat, însă, că se află într-o astfel de unitate. "Nu am fost plasat la terapie intensivă astăzi, ci doar mutat într-o rezervă specială din cadrul spitalului, doar din motive legate de intimitate", a afirmat Pele, contrazicând astfel comunicatul medical. Un purtător de cuvânt al spitalului, contactat de AFP, a confirmat afirmaţiile fostului fotbalist.

În vârstă de 74 ani, Edson Arantes do Nascimento "Pele" are în palmares trei titluri de campion mondial cucerite cu reprezentativa Braziliei (1958, 1962 şi 1970), fiind considerat de numeroşi specialişti cel mai bun fotbalist din toate timpurile.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Sport