Fotbal. Reprezentativa României - locul 41 în clasamentul FIFA/Coca Cola

Vârful clasamentului Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA) se prezintă astfel - Germania, campioana mondială en titre ocupă prima poziţie, Brazilia locul doi, iar campioana europeană Portugalia, locul trei.
(Echipa naţională de fotbal a României/facebook)

Naţionala României, cu Christoph Daum pe banca tehnică, ocupă în această lună poziţia a 41-a în ierarhia Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), în urcare cu un loc, aceasta fiind cea mai bună clasare a tricolorilor după luna martie a acestui an, când a ocupat locul 39.

După victoria înregistrată în faţa reprezentativei din Armenia (1-0) şi eşecul suferit în faţa Muntenegrului (0-1) din preliminariile CM 2018 din Rusia, Christoph Daum, ca urmare a ratării calificării la turneul final, a fost dat afară, locul lui urmând să fie luat de către Cosmin Contra, care până în prezent s-a aflat la cârma grupării din Ştefan cel Mare - FC Dinamo.

Noul tehnician în vârstă de 41 de ani va avea un salariu lunar de 25.000 de euro, obiectivul său principal fiind calificarea la EURO 2020. Acesta va fi pus oficial în funcţie în următoarele zile.

Naţionala noastră urmează să dispute în continuare în acest an încă două meciuri în preliminariile CM 2018 - pe 5 octombrie cu Kazahstanul la Ploieşti şi pe 8 octombrie cu Danemarca, în deplasare.

Adversarele României din preliminariile turneului final ocupă în prezent următoarele poziţii: Polonia ocupă locul 6, în coborâre cu un loc faţă de luna trecută, Danemarca a reuşit un salt extraordinar de 20 de locuri până pe 26, Muntenegru a urcat şi ea spectaculos 15 poziţii şi este acum pe 37, în timp ce Armenia a alunecat 11 locuri, până pe 83, iar Kazahstanul 21 de locuri, fiind acum pe 126.

Fotoliul de lider este ocupat de campioana mondială en-titre Germania, care i-a luat faţa Braziliei, locul trei fiind completat de campioana europeană Portugalia, în urcare cu trei trepte în clasament.

Următorul clasament va fi publicat pe 16 octombrie.

Clasamentul FIFA pe luna septembrie se prezintă astfel:

1 (2). Germania 1.606 puncte
2 (1). Brazilia 1.590
3 (6). Portugalia 1.386
4 (3). Argentina 1.325
5 (9). Belgia 1.265
6 (5). Polonia 1.250
7 (4). Elveţia 1.210
8 (10). Franţa 1.208
9 (7). Chile 1.195
10 (8). Columbia 1.191
11 (11). Spania 1.184
12 (15). Peru 1.103
13 (18). Ţara Galilor 1.089
14 (14). Mexic 1.085
15 (13). Anglia 1.056
16 (17). Uruguay 1.043
17 (12). Italia 1.035
18 (16). Croaţia 977
19 (22). Slovacia 967
20 (23). Irlanda de Nord 945
21 (21). Costa Rica 936
22 (20). Islanda 931
23 (19). Suedia 918
24 (27). Ucraina 888
25 (24). Iran 865
26 (46). Danemarca 848
27 (33). Turcia 842
28 (26). SUA 828
29 (36). Olanda 819
30 (25). Egipt 815
31 (34). Tunisia 810
32 (42). Serbia 789
33 (31). Senegal 774
34 (29). Irlanda 769
35 (32). Ecuador 767
36 (30). Bosnia-Herţegovina 761
37 (52). Muntenegru 749
38 (52). Bulgaria 739
39 (40). Paraguay 738
40 (44). Japonia 737
41 (42). România 714

.............................

83 (72). Armenia 414
126 (105). Kazahstan 254...

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport