Fotbal: Sepp Blatter, "foarte neliniştit" din cauza situaţiei din Fâşia Gaza

Preşedintele FIFA, Joseph Blatter.
Preşedintele FIFA, Joseph Blatter. (FABRICE COFFRINI / AFP / GettyImages)

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), Joseph Blatter, a afirmat marţi că este "foarte neliniştit" din cauza conflictului din Fâşia Gaza, cu ocazia unei întâlniri cu preşedintele Federaţiei palestiniene de fotbal (PFA), informează AFP.

"Sunt foarte neliniştit pentru situaţia din această regiune. Inima noastră este rănită pentru că membri ai comunităţii fotbalistice au fost ucişi. FIFA şi cu mine deplângem această situaţie şi orice formă de violenţă. Speranţa păcii în această regiune şi în lume ne uneşte", a declarat Blatter de la sediul FIFA din Lausanne, unde l-a primit pe Jibril Rajub.

"Apreciez implicarea preşedintelui FIFA în dezvoltarea şi progresul fotbalului din Palestina, în ciuda dificultăţilor pe care le întâmpinăm. Noi credem că fotbalul trebuie să rămână util pentru a construi poduri între popoare. Sunt foarte trist pentru pierderea de vieţi palestiniene în conflictul actual, dar rămân optimist că pacea va câştiga", a declarat, la rândul său, preşedintele Federaţiei palestiniene, afiliată la FIFA din 1998.

Ofensiva israeliană în Fâşia Gaza a costat viaţa a 620 de palestinieni şi a 29 de israelieni în 15 zile de conflict.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Sport