Găurean: noul secretar de stat de la transporturi care visa să ajungă pompier

Un pompier şi-a pierdut viaţa, iar peste 1.500 de turişti au fost evacuaţi în urma unui incendiu de vegetaţie din Croaţia.
Un pompier şi-a pierdut viaţa, iar peste 1.500 de turişti au fost evacuaţi în urma unui incendiu de vegetaţie din Croaţia. (GettyImages)

Liberalul Călin-Bogdan Găurean, care, pe vremea când era copil îşi dorea să ajungă pompier, a fost numit secretar de stat în Ministerul Transporturilor, prin decizia premierului Victor Viorel Ponta.

Propunerea numirii lui Găurean a fost făcută de fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, în iulie a.c., când, datorită unei condamnări la 5 ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă continuată, Fenechiu a fost obligat să părăsească ministerul. Nu înainte de a face nişte nominalizări/recomandări.

Miercuri, 28 iulie, VV Ponta a semnat decizia de numirea a lui Găurean pe post. În aceeaşi zi, Ponta, al cărui mandat de ministru interimar a expirat pe 25 august, i-a predat Ramonei Mănescu, portofoliul de la Transporturi.

La fel ca şi Dna. Mănescu şi Bogdan Găurean are o vastă experienţă în aparatele de stat, dar nu în domeniul transporturilor.

Conform profilului afişat pe Linkedin de Dl Găurean, din 2007, domnia sa ocupă funcţia de Director General Adjunct la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Anterior, Bogdan Găurean a lucrat pe post de consilier personal la Ministerul Justiţiei. De profesie este avocat şi este înregistrat la baroul din Bistriţa Năsăud. Este născut în 1980, este căsătorit şi are un copil.

La capitolul studii, în profilul PNL-istului Găurean figurează "Naţional Intelligence Academy, Naţional Intelligence College". O traducere în limba română ar însemna Academia Română de Informaţii (Mihai Viteazu), al cărei site web, dacă îl deschidem, ne întâmpină mesajul directorului SRI. Dânsul a început să studieze la SRI din 2009.

Dl Gaurean a absolvit şi cursurile Universităţii Babeş Bolyai din Cluj. Un profil mai complet al domniei sale a fost publicat de ziarul Adevărul în 2011:

"La treizeci de ani avocatul din Bistriţa se poate lăuda că a deţinut recordul de tinereţe în mai multe comunităţi profesionale. A fost cel mai tânăr avocat din Baroul Bistriţa-Năsăud, unde a fost primit la vârsta de 23 de ani, iar apoi, patru ani mai târziu, la nici 27 de ani devenea cel mai tânăr manager din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

În copilărie s-a visat pompier, iar în timpul şcolii centrul pasiunii se muta când către istorie, când către fizică ori informatică, discipline la care a concurat la olimpiadele şcolare. În clasele liceale a realizat însă că vrea să urmeze dreptul, asemenea unchiului său, Nicolae Găurean, fost procuror şi judecător, cel care i-a insuflat şi pasiunea pentru justiţie. În facultate, model i-a devenit însă rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, Andrei Marga, cu care a intrat în contact încă de boboc, după ce a fost ales lider al studenţilor din UBB. Din lider studenţesc a avansat prefect al studenţilor, funcţie pe care a deţinut-o până la absolvire, în 2003.", de unde aflăm că, pe lângă faptul că şi-a dorit să fie pompier, dl Găurean a urmat studiile Universităţii Babeş Bolyai din Cluj.

Dacă numirea Dnei Mănescu la transporturi a fost catalogată de opoziţie drept o greşeală, pe doamnă ne-recomandând-o experienţa în domeniu, ci relaţia cu Rareş Mănescu, prieten bun cu Crin Antonescu, numirea lui Găurean nu a fost comentată în vreun fel.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne