General aparţinând Partidului: China nu trebuie să se teamă să înceapă un “război de eliberare” a Taiwanului

Soldaţi chinezi.
Soldaţi chinezi. (Getty Images)

Un general de top chinez a susţinut acţiunile militare pentru preluarea controlului asupra Taiwanului şi afirmă că atunci când va apărea o “oportunitate strategică” Beijing-ul nu trebuie să se teamă să înceapă un “război de eliberare”, potrivit Express.co.uk.

Luând cuvântul la o conferinţă organizată de The Global Times, publicaţia oficială a Partidului Comunist Chinez, colonelul Dai Xu s-a referit la reunificarea cu forţa a Chinei şi Taiwanului în contextul tensiunilor amplificate din Marea Chinei de Sud. Dai, care este preşedinte al Institutului de Marină pentru Securitate şi Cooperare din China, a cerut armatei să amplifice agresiunea faţă de SUA în apele disputate şi a sugerat că o oarecare provocare ar putea împinge China către o acţiune militară împotriva Taiwanului.

Generalul a declarat: “De ce am plasat câmpul de luptă în Marea Chinei de Sud şi Taiwan? Dacă tensiunile din Strâmtoare se agravează, nu trebuie să ne gândim prea mult. Deşi economia este cel mai important aspect al dezvoltării generale şi cu siguranţă ar trebui să ne concentrăm pe salvarea acesteia, de îndată ce apare oportunitatea reunificării, de ce să nu profităm de ea?”

Pentagonul a dezvăluit în luna iunie că Beijingul a instalat rachete anti-navă şi sisteme de rachete antiaeriene, precum şi echipamente pentru bruiaj electronic, în Insulele Spratly, un grup de recife şi insuliţe localizate în apropiere de Filipine, un aliat al SUA, pe care China le revendică şi susţine că fac parte din teritoriul său. Diverşi oficiali militari au precizat că rachetele ameninţă navele de luptă şi avioanele americane care au intensificat operaţiunile de promovare a libertăţii de navigaţie în apropierea insulelor în încercarea de a contracara eforturile chinezilor de a controla peste 90% din Marea Chinei de Sud.

“Tensiunile vor accelera reunificarea şi va fi vorba doar de începutul războiului de eliberare a Taiwanului”.

“Prin urmare, nu trebuie să ne fie frică, aşadar haideţi să aşteptăm şi să fim pregătiţi”, a adăugat el.

Taiwanul se consideră o naţiune independentă, însă Beijingul consideră că este o provincie nesupusă a teritoriului său.

Ostilitatea Chinei comuniste faţă de Taiwan s-a intensificat de când Tsai ing-wen, din Partidul Progresiv Democrat, care susţine independenţa insulei, a câştigat alegerile prezidenţiale locale în 2016.

Beijingul se teme că Tsai doreşte să promoveze independenţa oficială a insulei şi a crescut numărul exerciţiilor militare în jurul Taiwanului în ultimul an, inclusiv zboruri efectuate de bombardiere în jurul insulei autoguvernate.

Unii analişti au afirmat că preşedintele chinez Xi Jinping, unul dintre cei mai puternici lideri comunişti chinezi din ultimele decenii, ar urmări să aducă Taiwanul sub controlul Chinei în timpul guvernării sale, lucru care l-ar plasa în cărţile de istorie alături de dictatorul Mao Zedong.

Totuşi, luna trecută, preşedinta taiwaneză a promis că Taipei-ul nu va ceda niciodată în faţa suprimării comuniştilor chinezi.

Tsai a afirmat: “Nu vom amplifica conflicte într-o manieră impulsivă şi nu vom ceda în faţa presiunii venite din partea Chinei”.

“Tranziţia democratică a Taiwanului oferă o rază de lumină în întuneric pentru cei care doresc democraţie.”

“Protejarea stilului de viaţă liber şi democratic al celor 23 milioane de locuitori [taiwanezi] protejarea dezvoltării sustenabile a Taiwanului, menţinerea păcii în Strâmtoarea Taiwanului şi menţinerea stabilităţii regionale reprezintă un numitor comun împărtăşit de toţi cetăţenii taiwanezi”.