Ghiţă: Iohannis a întors în Parlament legea "care ar fi salvat pădurile ţării" în urma intervenţiei şefului Schweighofer

Şeful Schweighofer l-ar fi rugat pe preşedintele Klaus Iohannis să nu promulge legea de modificare a Codului Silvic, fapt care s-a şi întâmplat, acuză deputatul Sebastian Ghiţă.
Sebastian Ghiţă
Sebastian Ghiţă (Eugen Horoiu/Epoch Times România)

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis la reexaminare o lege de modificare a Codului Silvic în urma unei solicitări venite din partea şefului Holzindustrie Schweighofer, a acuzat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, deputatul PRU Sebastian Ghiţă, care anunţă că va face plângeri penale privind defrişarea pădurilor.

Deputatul PRU a prezentat o scrisoare, datată 2 martie 2015, pe care Gerald Schweighofer, CEO SC Holzindustrie Schweighofer SRL, i-ar fi adresat-o lui Iohannis prin intermediul "finului" Andreas Huber, consulul onorific al Austriei de la Sibiu.

"Această scrisoare l-a făcut pe Klaus Iohannis, preşedintele României, credem noi, să întoarcă în Parlament legea care ar fi salvat pădurile ţării. Este dovada clară că străinii astăzi au atâta putere şi influenţă, încât reuşesc să manevreze până şi preşedintele României. În două săptămâni, preşedintele României a îndeplinit voinţa austriacului şi a dat drumul în continuare tăierii pădurii românilor. Am făcut plângeri penale pentru 'Cuminţenia Pământului'. O să facem şi în acest caz plângeri penale, până când se vor opri cu distrusul şi jefuitul pădurilor", a declarat Sebastian Ghiţă, citat de Agerpres.

Politicianul a solicitat explicaţii cu privire la decizia preşedintelui de a retrimite legea în Parlament. Cum a ajuns în posesia scrisorii? "Mai există şi români în ţară", a replicat Sebastian Ghiţă.

Potrivit documentului prezentat de deputatul PRU, şeful Holzindustrie Schweighofer i-a scris preşedintelui în legătură cu o modificare a Legii nr. 46/2008 privind Codul silvic, adoptată de Parlament.

"Ne referim la modificarea introdusă ca urmare a iniţiativei legislative înregistrată la Camera Deputaţilor cu numărul PL-x 436/2014. Votul final privind legea a fost dat pe 25.02.2015, urmând ca versiunea finală a legii să fie trimisă spre promulgare zilele următoare. În opinia noastră, introducerea unui prag maxim de 30% pentru achiziţionarea/prelucrarea lemnului limitează capacitatea operatorilor economici de a-şi desfăşura activitatea economică. În acelaşi timp, introducerea acestui prag reduce capacitatea operatorilor economici de a participa la licitaţiile organizate pentru vânzarea lemnului din pădurile publice", se arăta în scrisoare.

Este invocat şi impactul modificărilor legislative prin faptul că această societate va fi nevoită să reconsidere "planurile de dezvoltare" şi să-şi reducă activitatea "considerabil".

"Estimăm că prejudiciul potenţial total înregistrat de bugetul de stat al României ce ar rezulta din închiderea unităţilor noastre de producţie s-ar ridica la peste 150 de milioane de euro pe an", se mai precizează în documentul citat.