Grecia şi Zona Euro îşi reiau luni negocierile în privinţa bailout-ului elen

Premierul grec Alexis Tsipras.
Premierul grec Alexis Tsipras. (Captură Foto)

Atena şi creditorii săi internaţionali vor relua luni discuţiile legate de programul de salvare financiară a Greciei, în condiţiile în care un nou sondaj arată că majoritatea elenilor doresc ca guvernul lor să încheie un acord în privinţa datoriei ţării.

Conform unei surse guvernamentale elene, s-a hotărât reluarea negocierilor dintre cele două tabere după o conversaţie telefonică între premierul grec Alexis Tsipras şi cancelarul german Angela Merkel.

În timpul conversaţiei telefonice de duminică, cei doi lideri şi-au exprimat dorinţa de a crea o comunicare stabilă prin intermediul negocierilor, “pentru a se putea ajunge rapid la un acord benefic pentru ambele părţi”, a declarat sursa, care a cerut să rămână anonimă.

Tsipras s-a întâlnit şi cu şeful Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, pentru a accelera discuţiile împotmolite dintre cele două părţi. Grecia doreşte deblocarea ultimei tranşe – în valoare de 7,2 miliarde de euro - din programul său de salvare financiară pentru a evita falimentul sau o posibilă ieşire din Uniunea Europeană.

Eurogrupul, care este compus din miniştrii de finanţe ai celor 19 ţări membre ale zonei euro şi care este însărcinat cu negocierile legate de datoria elenă, va desfăşura luni o teleconferinţă cu oficialii greci.

O a doua întâlnire, în persoană, va avea loc miercuri în capitala belgiană Bruxelles.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.