Green Hours JAZZ Fest - o sărbătoare a muzicii de calitate

Între 25 şi 28 mai, boema şi artistica grădină din Calea Victoriei 120 - Bucureşti va fi gazda a 22 de artişti, dintre cei mai demni de atenţie, din 6 ţări, inclusiv România
Green Hours Jazz Fest 2016, ediţia a opta, Bucureşti 28 mai
Green Hours Jazz Fest 2016, ediţia a opta, Bucureşti 28 mai (Epoch Times România)

Publicul va avea ocazia să aplaude, în tradiţionala şi (re)cunoscuta “matcă” culturală Green Hours, 8 concerte extraordinare, reunind muzicieni emergenţi şi/sau consacraţi din elita jazz-ului şi a muzicii improvizate europene.

O sărbătoare internaţională a muzicii de calitate, în diversitatea oferită de direcţiile cele mai actuale ale jazz-ului zilelor noastre, Green Hours JAZZ Fest - 2017 înseamnă, în vremurile tulburi pe care le trăim, şi un argument pentru perseverenţă, dedicare şi frumuseţe artistică.

Green Hours JAZZ Fest va reuni, în premieră pentru România, duo-ul John Greaves (Marea Britanie) - Vincent Courtois (Franţa), quartet-ul SAFRAN (Germania), Hanno Busch Trio (Germania) sau duo-ul polonez de ragtime contemporan Martin Masecki - Jerzy Rogiewicz.

Concertul de deschidere al GHJFest, pe 25 mai, va fi susţinut de patru (mai mult decât) talentaţi tineri muzicieni români, ce vor prezenta un program cu totul special de jazz contemporan, sub numele de And Then This.

”Green Hours JAZZ Fest există! Poate există deosebit faţă de cum l-ar vedea unii sau alţii, dar ideea nu este să încercăm să-i mulţumim pe toţi. Într-o lume dedată comercialului, nu căutăm mainstream-ul, nici moda, ci valorile prezentului şi întrebările zilei de mâine.

Aşadar, GHJFest - ediţia a IX-a ESTE! Şi vă invităm să fiţi parte… Modern-contemporary; Funk; Electronic music; Fusion; Experimental music; Avant-garde…we call it ”JAZZ”!” a declarat Voicu Rădescu, directorul Green Hours JAZZ Fest.

În fiecare seară a GHJFest, intrarea se va face începând cu ora 18:15 iar primul concert al fiecărei seri va începe la ora 19:15.

Epoch Times este partener media al evenimentului Green Hours JAZZ Fest.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură