Grevă la CFR: Sute de trenuri scoase din circulaţie, mii de călători afectaţi

Gara de Nord, trenuri şi călători
Gara de Nord, trenuri şi călători (Epoch Times România)

Ceferiştii şi-au întrerupt activitatea miercuri dimineaţă timp de două ore, iar ca urmare circulaţia pe calea ferată a fost oprită, trenurile de călători staţionând în gări sau pe traseu. Sindicaliştii au declarat că protestul s-a declanşat ca urmare a eşuării negocierilor legate de încheierea noului contract colectiv de muncă.

Gheorghe Frăţică, preşedintele Federaţiei Mişcare Comercial, a afirmat că membrii federaţiei s-au hotărât să-şi oprească activitatea feroviară voluntar, astfel încât, între orele 7.00 şi 9.00 nu a circulat niciun tren de călători şi de marfă.

Trenurile de călători care erau în circulaţie au fost oprite în prima staţie de pe traseu, iar cele care trebuiau să plece după ora 7.00 au rămas în staţii până la ora 9.00, când, treptat, va fi reluată circulaţia feroviară.

Liderul Federaţiei Mişcare Comercial a declarat că numărul trenurilor care circulau în acest interval de timp este de cca 400 de trenuri de călători şi 200 trenuri de marfă.

Pe perioada întreruperii circulaţiei, călătorii sunt nevoiţi să aştepte în gări sau să găsească alte mijloace de transport pentru a ajunge la destinaţie.

Liderul Federaţiei Mişcare Comercial a afirmat că prin încetarea voluntară a lucrului, angajaţii din CFR vor să-i atenţioneze atât pe actualii cât şi pe foştii guvernanţi că în ultimii şase ani nu au primit niciun procent în plus la salarii.

Iulian Măntescu, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, a ţinut să precizeze că protestul nu este organizat de sindicate.

Totodată, acesta s-a referit la faptul că feroviarii au sperat ca astăzi, de "Ziua Ceferistului" să primească veşti bune în legătură cu semnarea unui contract colectiv nou de muncă, dar din contră, au fost nevoiţi să-şi arate nemulţumirile pentru acest eşec.

Iulian Măntescu a declarat: "Starea noastră de nemulţumire a coincis cu eşuarea negocierilor. Astăzi fiind ziua lor aveau şi ei aşteptări, o speranţă că se va rezolva măcar o parte din numeroasele probleme nerezolvate de ani buni şi constataţi şi dvs că datorită nerezolvării acestor probleme astăzi a încetat lucrul. Noi suntem alături de ei, ei sunt alături de noi şi sperăm ca în perioada următoare să găsim împreună cu cei care ne conduc şi coordonează întreaga activitate pe calea ferată soluţiile cele mai bune pentru ca să nu se ajungă la o grevă generală.

Greva nu este una organizată de sindicate. Este o oprire a lucrului de către salariaţii în primul rând din zona traficului la care s-au raliat şi celelalte catagorii de salariaţi din domeniul feroviar. Nemulţumirea o ştie toată lumea, de 6 ani de zile nu au beneficiat de nico creştere salarială, puterea de cumpărare a feroviarilor s-a diminuat drastic cu peste 50% şi datorită tăierii cu 25%, în 2010, a drepturilor salariale, deci a fondului de salariu. Asta a coincis şi cu celelalte probleme nerezolvate – condiţii de muncă mai bune, dreptul de a circula pe calea ferată, pentru că şi aici este o măsură aberantă din punctul meu de vedere. Nu se poate să tai dreptul de călătorie pe calea ferată feroviarului motivând cheltuieli financiare nejustificate ale Ministerului Finanţelor, pentru că nu avea niciun aport. Ministerul Finanţelor a tăiat venitul companiei CFR Călători, respectiv aproape 130 de milioane pe an, ceea ce pentru noi sunt bani mulţi.

Noi solicităm să negociem în continuare şi să găsim soluţiile cele mai bune pentru dezamorsarea unui conflict, pentru că la starea de tensiune care există în rândul salariaţilor feroviari acum, ar fi culmea să nu venim în întâmpinarea lor cu rezolvarea măcar a o parte din problemele pe care le-au ridicat."

Miercuri la ora 17 este prevăzută o nouă întâlnire a reprezentanţilor feroviarilor cu ministrul trransporturilor.

Această greva "voluntară" a fost deja anunţată din 15 aprilie, când federaţiile sindicale din transporturile feroviare au enunţat posibilitatea declanşării unui conflict colectiv de muncă începând cu 23 aprilie, în cazul în care nu se va ajunge la un consens în ce priveşte solicitările salariaţilor în noile contracte colective de muncă.

Problemele care îi nemulţumesc pe sindicalişti privesc nivelul salariilor, desfiinţarea drepturilor angajaţilor de a călători gratuit pe calea ferată şi, totodată, posibilitatea ca nesemnarea noilor contracte colective de muncă să conducă la disponibilizarea a 2.500 de salariaţi de la CFR Marfă.