Grupă dificilă pentru CSU Asesoft Ploieşti, în EuroCup

(Stephen Dunn / Getty Images)

Campioana României la baschet masculin, CSU Asesoft Ploieşti, va avea adversare dificile în Grupa a E a competiţiei EuroCup, Lietuvos Rytas (Lituania), Banvit Bandirma (Turcia), Krasnîi Oktiabr Volgograd (Rusia), Partizan Belgrad (Serbia) şi Hapoel Ierusalim (Israel), potrivit tragerii la sorţi efectuate, luni, la Barcelona.

Banvit Bandirma şi Hapoel Ierusalim sunt cunoştinţe mai vechi ale ploieştenilor, care au jucat împotriva turcilor în sezonul 2004-2005 al FIBA Europe Cup şi în compania baschetbaliştilor din ''Ţara Sfântă'' chiar anul trecut, în grupele EuroCup, precizează site-ul formaţiei prahovene. ''La un asemenea nivel, nu există grupă uşoară, oriunde am fi picat era la fel de greu. Avem şanse de calificare, ne vom lupta în fiecare meci şi pot spune că vom depinde şi de program. Mă bucur că ne vom reîntâlni cu Partizan, de această dată într-un meci oficial. Glumind puţin, hai la treabă şi Doamne ajută'', a declarat antrenorul campioanei, Vladimir Arnautovic.

Primele patru echipe din fiecare grupă vor avansa în faza a doua a competiţiei, unde vor ajunge şi opt formaţii clasate pe ultimele două locuri în sezonul regulat al Euroligii. În Top 32 vor fi constituite alte opt grupe de câte patru echipe, primele două formaţii urmând să obţină biletele pentru optimile de finală ale competiţiei, fază din care se va juca în sistem eliminatoriu, în dublă manşă.

La fel ca anul trecut, CSU Asesoft va debuta departe de casă, în Rusia, la Volgograd, pe 15 octombrie, într-o partidă împotriva debutantei Krasnîi Oktiabr (Octombrie Roşu, în traducere, n. red.). Etapa secundă va programa, în Sala Sporturilor ''Olimpia'', duelul dintre CSU Asesoft şi Lietuvos Rytas, pentru că, pe 17 decembrie, în cadrul ultimei runde din faza grupelor, echipa antrenată de Vladimir Arnautovic să primească vizita lui Partizan Belgrad.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Sport