Grupul de Contact Trilateral se va întâlni cu militanţii la Minsk în 6 mai

Leonid Kucima
Leonid Kucima (Sergei Supinsky/AFP/Getty Images)

Ca urmare a creşterii numărului de cazuri de încălcare a acordului de pace din estul Ucrainei, s-a anunţat că Grupul de Contact Trilateral – reprezentanţii Ucrainei, ai rebelilor separatişti pro-ruşi şi ai OSCE – se va întâlni la Minsk în 6 mai pentru o serie de discuţii, conform agenţiei de ştiri UNIAN.

Dariia Olifer, secretar de presă pentru fostul preşedinte ucrainean Leonid Kucima, reprezentantul oficial al Ucrainei în grupul de contact, a declarat luni pe pagina sa de Facebook că miercuri va avea loc la Minsk o întâlnire a Grupului cu reprezentanţii autoproclamatei Republici Populare Doneţk (RPD).

“Am primit o invitaţie pentru întâlnirea de la Minsk, care va avea loc la 6 mai”, a anunţat la rândul său Denis Puşilin, negociator din partea autoproclamatei RPD.

Separatiştii speră ca la această reuniune să-şi înceapă activitatea grupurile de lucru pentru punerea în aplicare a aspectelor politice ale acordului de la Minsk din februarie, susţine Agerpres.

Tensiunile s-au amplificat în Ucraina în ultimele zile, iar armata ucraineană a raportat o creştere semnificativă a numărului de atacuri ale militanţilor asupra forţelor guvernamentale la un nivel nemaiîntâlnit de la semnarea acordului de pace de la Minsk din 12 februarie, care a adus o calmare temporară a luptelor. OSCE, însărcinată cu monitorizarea acestui acord, a notat la rândul său o creştere semnificativă a cazurilor de încălcare a acestui acord.

Militanţii pro-ruşi au încălcat acordul aproape imediat după intrarea în vigoare a acestuia în 15 februarie şi au continuat să atace oraşul Debalţevo ocupat de trupele ucrainene. Luptele s-au redus în intensitate după 18 februarie, când militanţii au capturat Debalţevo în urma retragerii forţelor ucrainene din oraş.

Dar luptele au început din nou în unele porţiuni din jurul aeroportului din Doneţk şi în satul Şirokine, situat la mică distanţă de oraşul port Mariupol, care încă este sub controlul forţelor ucrainene, adaugă UNIAN.

Militanţii au declarat de mai multe ori că ar putea ataca şi captura oraşul Mariupol şi să îşi extindă zona aflată sub controlul lor.

În plus, ei au ameninţat că ar putea pătrunde chiar şi mai mult în teritoriul ucrainean şi să ajungă până la Harkiv oblast. În prezent, militanţii controlează aproximativ o treime din regiunile Doneţk şi Lugansk.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe