Grupul Statelor împotriva Corupţiei "cheamă" Parlamentul României la raport

Parlamentului României, organism care de multe ori s-a făcut scut în apărarea corupţilor vizaţi de anchetele DNA şi care are în fruntea celor două camere politicieni cu dosare penale, i se cere să comunice către GRECO ce măsuri a luat în legătură cu prevenirea corupţiei cu privire la parlamentari, judecători şi procurori.
Călin Popescu-Tăriceanu
Călin Popescu-Tăriceanu (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO), organism al Consiliului Europei, a cerut Senatului României un raport cu privire la măsurile luate pentru implementarea recomandărilor cuprinse în raportul de evaluare, referitoare la principii etice, reguli de conduită şi conflicte de interese sau interzicerea sau restrângerea anumitor activităţi, relatează Mediafax. O cerere similară a fost transmisă şi Camerei Deputaţilor.

Raportul la care se face referire a fost adoptat în cadrul celei de-a 70-a reuniuni plenare a GRECO, ce a avut loc în perioada 30 noiembrie - 4 decembrie 2015 şi, conform acestuia, România are obligaţia de a transmite GRECO, până la data de 30 iunie 2017, un raport cu privire la măsurile luate pentru implementarea recomandărilor cuprinse în raportul de evaluare.

"Runda a patra de evaluare a GRECO a fost lansată la data de 1 ianuarie 2012 şi are ca temă "Prevenirea corupţiei cu privire la membrii Parlamentului, judecători şi procurori". În cadrul acestei runde sunt analizate următoarele aspecte cu privire la persoanele/funcţiile evaluate: principii etice, reguli de conduită şi conflicte de interese, interzicerea sau restrângerea anumitor activităţi, declararea averilor, veniturilor, cheltuielilor şi intereselor, implementarea regulilor aplicabile, conştientizare. În ceea ce priveşte prevenirea corupţiei cu privire la membrii Parlamentului, GRECO a analizat prevederile legislaţiei naţionale, prin raportare la următoarele aspecte: transparenţa procesului legislativ, remuneraţia şi beneficiile economice, principii etice şi reguli de conduită, conflictele de interese, interzicerea sau restrângerea anumitor activităţi (prevederile legale ce reglementează regimul cadourilor, incompatibilităţile, activităţile accesorii şi interesele financiare, contractele cu autorităţile statului, restricţii post-angajare, contacte cu terţii, lobby, folosirea abuzivă a informaţiile confidenţiale, folosirea abuzivă a resurselor publice, declaraţiile de avere, venituri, cheltuieli şi interese, supravegherea conduitei parlamentarilor, măsuri de punere în aplicare a prevederilor legale şi imunitatea, precum şi procesul de formare şi conştientizare", se mai arată în scrisoarea GRECO, trimisă luni Biroului Permanent al Senatului.

În urma constatărilor echipei de evaluare, GRECO a formulat o serie de recomandări cu privire la membrii Parlamentului.

"În acest context, vă adresăm rugămintea de a analiza recomandările formulate de GRECO şi de a ne transmite informaţii cu privire la măsurile adoptate la nivel legislativ şi administrativ de către Senat pentru implementarea acestora. Am aprecia primirea unui răspuns până cel târziu la data de 19 mai 2017. Menţionăm că o adresă similară a fost transmisă şi Camerei Deputaţilor", se mai arată în documentul GRECO, citat de Mediafax.