Guvernatorii Băncii Centrale Europene nu se ating de ratele dobânzii de referinţă

Consiliul Guvernatorilor BCE a decis să lase ratele actuale ale dobânzii neschimbate. Acest lucru are loc în mijlocul criticilor tot mai intense din partea creditorilor zonei euro care acuză profiturile în scădere.
Bancnote de 500 de euro.
Bancnote de 500 de euro. (Captură Foto)

Întâlnindu-se joi în Frankfurt, decidenţii politici ai Băncii Centrale Europene au căzut de acord să nu facă nicio schimbare în privinţa ratelor dobânzii aflate la niveluri scăzute record şi a împrumuturilor ieftine acordate băncilor de pe cuprinsul zonei euro, formată din 19 state UE.

Consiliul Guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE) a anunţat că rata dobânzii în cazul „principalelor operaţiuni de refinanţare” – dobânda aplicată băncilor pentru banii pe care acestea îi împrumută de la BCE – precum şi rata dobânzii asupra „facilităţii sale marginale de creditare” şi asupra „facilităţii de depozit” vor rămâne neschimbate la 0,00%, 0,25% şi, respectiv, -0,40%.

În plus, Consiliul Guvernatorilor a declarat că se aşteaptă ca principalele rate ale dobânzii la BCE să rămână la nivelul prezent sau chiar să scadă pentru o perioadă prelungită de timp.

La începutul acestei luni, analiştii au speculat că preşedintele BCE, Mario Draghi, ar putea pregăti pieţele pentru o reducere treptată a programului băncii de cumpărare masivă de obligaţiuni – cumpărări care au efecte secundare, inclusiv susţinerea preţurilor acţiunilor pe piaţa valorilor.

Investitorii au fost speriaţi de un raport al Bloomberg care a sugerat că BCE ia în considerare reducerea treptată a schemei sale de cumpărare de active – programată să se încheie în luna martie.

BCE a negat rapid raportul Bloomberg, dar zvonurile au făcut ca randamentele obligaţiunilor să crească.

„Este prea devreme ca BCE să furnizeze vreo consiliere în privinţa strategiei sale de ieşire”, a declarat Florian Hense, economist la Berenberg, evidenţiind faptul că politica BCE privind banii ieftini a fost un punct critic al încrederii în zona euro.

Hense a avut dreptate. Într-o declaraţie publicată joi după-amiază, BCE a precizat: „Privind măsurile non-standard ale politicii monetare, Consiliul Guvernatorilor confirmă faptul că se intenţionează ca achiziţionările lunare de active în valoare de 80 miliarde de euro să se deruleze până la sfârşitul lui martie 2017, sau chiar mai departe, dacă este necesar, şi în orice caz până când se vede o ajustare susţinută pe calea inflaţiei ce este compatibilă cu obiectivul [BCE] privind inflaţia”.

Cu alte cuvinte, nu va exista niciun fel de diminuare a cumpărărilor masive de obligaţiuni de către BCE – majoritatea lor fiind obligaţiuni guvernamentale europene – de pe pieţele secundare de obligaţiuni, un proces care este deseori numit „uşurare cantitativă” în jargonul finanţelor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Economie