Guvernul anunţă creşterea pensiilor pentru veteranii de război

Palatul Parlamentului, Ediţia a-III-a ediţie a Bucharest Forum 2014. În imagine, Mircea Duşa, Ministrul Apărării Naţionale
Palatul Parlamentului, Ediţia a-III-a ediţie a Bucharest Forum 2014. În imagine, Mircea Duşa, Ministrul Apărării Naţionale (Epoch Times România)

Guvernul mai dă o lovitură de imagine, relatează stiripesurse.ro. Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a anunţat că miercuri, în şedinţa de guvern de miercuri va fi adoptată o ordonanţă care prevede creşterea pensiilor veteranilor de război. Proiectul a fost elaborat de Ministerul Apărării Naţionale şi de Ministerul Afacerilor Interne.

"Mai sunt în viaţă 20.000 de veterani de război. Ca o recunoaştere a ceea ce au făcut pentru ţară, Ministerul Apărării Naţionale împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, cu Ministerul Muncii, vom aproba în Guvern miercuri, chiar în 29 aprilie, o ordonanţă de urgenţă prin care vom mări indemnizaţiile veteranilor de război. În acelaşi timp, i-am propus preşedintelui României şi a aprobat acest lucru prin decret, să avanseze în grad câţiva generali veterani de război şi eu ca ministru al apărării naţionale, în conformitate cu legea, prin ordin, am avansat în grad toţi veteranii de război până la gradul de colonel”, a declarat, la Radio România Actualităţi, ministrul apărării Mircea Duşa.

Noua măsură vine în val cu alte acte normative considerate populiste, precum noul Cod Fiscal, care a stârnit îngrijorarea Comisiei Europene şi a FMI şi a primit aviz negativ din partea Consiliul Fişcal, şi dublarea indemnizaţiilor persoanelor persecutate în timpul regimului comunist, proiect legislativ care ar fi fost copiat ad litteram de la PNL.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook