Guvernul se întruneşte într-o nouă şedinţă. Rectificarea bugetară n-are avizul CSAT

Viorica Dăncilă şi miniştrii săi se vor întruni joi în şedinţă. Aprobarea rectificării bugetare va mai trebui să aştepte însă, căci n-are avizul CSAT.
Viorica Dancila
Viorica Dancila (Florin Chirila/Epoch Times)

Guvernul Dăncilă se reuneşte joi, începând cu ora 13.00. Şedinţa ar fi urmat să aibă ca punct central aprobarea rectificării bugetare, însă rectificarea nu are avizul CSAT.

Reamintim că marţi seara mai mulţi ministri i-au trimis preşedintelui României solicitarea de convocare în regim de urgenţă a şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în vederea analizării şi avizării propunerilor de rectificare a bugetelor instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, cuprinse în proiectul primei rectificări a bugetului de stat pe anul 2018. Potrivit unui comunicat citat de Mediafax, Executivul a făcut acest demers în temeiul art. 6 (alin 2) din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

”Solicitarea de convocare a CSAT, în regim de urgenţă, are în vedere necesitatea adoptării primei rectificări bugetare din acest an pentru asigurarea resurselor necesare plăţii cheltuielilor obligatorii ale bugetului general consolidat, respectiv drepturi de natură salarială, cheltuieli cu asistenţa socială, echilibrarea bugetelor locale, cheltuieli pentru plata contribuţiei României la Uniunea Europeană, precum şi finanţarea activităţilor de combatere a pestei porcine africane”, se mai arată în comunicatul Guvernului.

Solicitarea convocării CSAT a fost anunţată de Liviu Dragnea la Antena 3, liderul PSD susţinând că "Iohannis nu lasă nimic fără să blocheze".

"Acum blochează rectificarea bugetară? De ce? Pentru că unii să cheltuie în continuarea banii pe care nu i-a cheltuit. Deja la ora la care vorbim scrisoarea a ajuns la Cotroceni. Adică există o treime din membri pentru a convoca CSAT. Eu nu cred că mai trebuie să fie această procedură. Rectificarea avizată de CSAT. Deciziile ministerelor. Totul trebuie să treacă prin CSAT. Nu se mai poate continua aşa. O serie de miniştri au semnat pentru convocarea CSAT. Practic au convocat CSAT", a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

De partea sa, Administraţia Prezidenţială a anunţat, marţi, că secretariatul CSAT a întreprins demersurile necesare pentru a obţine acordul individual al membrilor Consiliului pentru a putea ulterior emite o hotărâre în legătură cu propunerile de rectificare a bugetului instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii, precum Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, SRI, SIE, Serviciul de Pază şi Protecţie (SPP) şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).

Mai amintim în context că Administraţia Prezidenţială a atras atenţia că în urma rectificării bugetare va rămâne fără bani pentru a-şi onora obligaţii internaţionale, precum organizarea Summitului Iniţiativei celor Trei Mări.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne