Hacker rus pledează vinovat în cazul celui mai mare furt de date dejucat vreodată în SUA

(Adam Berry/Getty Images)

Marţi, un cetăţean rus a pledat vinovat pentru implicarea sa în ceea ce autorităţile americane consideră cel mai mare furt de date judecat vreodată în SUA.

Operaţiunea a compromis peste 160 de milioane de numere de cărţi de credit şi a cauzat pierderi în valoare de peste 300 milioane de dolari, conform Reuters.

Vladimir Drinkman, 34 de ani, a recunoscut în cadrul unei audieri la tribunalul federal districtual din Camden, New Jersey, că a pătruns ilegal în reţele de calculatoare şi a plănuit să comită fraudă cu carduri bancare.

Drinkman a fost acuzat că a lucrat împreună cu alţi 4 inculpaţi începând cu 2003 pentru a instala “sniffere” cu scopul de a căuta şi fura date din reţelele de calculatoare ale unor companii financiare, procesatoare de plăţi sau lanţuri comerciale din toată lumea. Procurorii au declarat că acuzaţii au folosit apoi un număr mare de calculatoare pentru a stoca şi, în cele din urmă, pentru a vinde datele pe care le-au colectat.

Procurorii americani au declarat că au fost infiltrate reţelele de calculatoare a 16 companii, inclusiv cele ale Nasdaq OMX Group Inc, 7-Eleven, France's Carrefour SA, JC Penney Co, JetBlue Airways Corp şi Heartland Payment Systems Inc.

Hackerii dobândeau frecvent accesul asupra reţelei prin atacuri SQL, unde plasau un virus.

Drinkman ar putea primi până la 30 ani de închisoare pentru fraudă cu cardurile bancare în momentul în care i se va comunica sentinţa în 15 ianuarie 2016.

S-ar putea totuşi ca hackerul să primească o pedeapsă mai uşoară datorită faptului ca şi-a recunoscut vina, conform unei înţelegeri încheiate. Alte nouă capete de acuzare formulate împotriva sa au fost suspendate.

Drinkman s-a aflat în custodia Statelor Unite după extrădarea sa din Olanda, unde a fost arestat în iunie 2012.

Un alt cetăţean rus implicat în această schemă, Dmitri Smilianeţ, 32 de ani, se află de asemenea în custodia autorităţilor americane şi în august 2013 a pledat nevinovat pentru toate capetele de acuzare formulate împotriva sa.

Aflaţi încă în libertate sunt Alexander Kalinin, 28 de ani din St. Petersburg, Rusia; Roman Kotov, 34 de ani, din Moscova; şi Mihail Ritikov, 28 de ani, din Odessa, Ucraina.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.