Handbal masculin: Fraikin BM Granollers - HCM Constanţa 23-21, în Cupa EHF

(Sascha Steinbach / Bongarts / Getty Images)

Echipa masculină de handbal HCM Constanţa a fost învinsă în deplasare de formaţia spaniolă Fraikin BM Granollers, cu scorul de 23-21 (12-10), sâmbătă, într-un meci din cadrul Grupei B a Cupei EHF.

După un început echilibrat, gazdele s-au desprins pe tabela de marcaj, la 5-2 (min. 11). HCM a reuşit să restabilească egalitatea, 7-7 (20), după care Fraikin a punctat de trei ori (10-7, min. 23), intrând la pauză cu un avans de două goluri, 12-10.

Campioana României s-a menţinut la un gol — două în spatele ibericilor, dar pe finalul jocului au pierdut contactul cu adversarul, cea mai mare diferenţă înregistrându-se în minutul 53, 22-18. HCM a încercat o revenire de ultim moment, dar nu a reuşit-o în condiţiile în care a avut doi oameni eliminaţi în ultimele trei minute, iar Fraikin BM Granollers s-a impus cu 23-21.

Pentru Fraikin BM Granollers au marcat Moises Blanxart Moreno — 1 gol, Guilherme Valadao Gama — 1 gol, Nicklas Grundsten — 3, José Guilherme de Toledo — 4, Ferran Sole Sala — 4, Juan Del Arco Perez — 5 goluri, David Resina Forns — 5.

Golurile echipei antrenate de Zvonko Sundovski au fost înscrise de Răzvan Enescu — 1 gol, Albert Cristescu — 2, Mladen Rakcevic — 2, Dalibor Cutura — 2, Laurenţiu Toma — 3, Javier Humet Gaminde — 5, George Buricea — 6.

Arbitri au fost sârbii Nenad Nikolic şi Dusan Stojkovic, iar norvegianul Jan Thore Lauritzen a fost delegat EHF.

HCM ocupă ultimul loc în grupă, cu un singur punct, devansată de Fraikin BM Granollers, 5 puncte, Team Tvis Holstebro, 3 puncte (un joc mai puţin), şi St. Petersburg HC, 1 p (un joc mai puţin). Sâmbătă seara are loc şi partida Team Tvis Holstebro — St. Petersburg HC.
Formaţia constănţeană va disputa următorul meci pe 8 martie, acasă, cu 08.03.2015Fraikin BM Granollers.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Sport