Hermann Van Rompuy: noi sancţiuni europene se vor impune Rusiei

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.
Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy. (GEORGES GOBET / AFP / Getty Images)

Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, a transmis într-un comunicat că noile sancţiuni europene impuse Rusiei vor limita accesul băncilor ruseşti de stat sau cu capital de stat de peste 50% pe pieţele de capital europene, vor afecta importul de tehnologii energetice, de arme şi de bunuri ce pot fi folosite şi în domeniul militar, acestea constituind „un semnal puternic” pentru Moscova, conform Radio Europa Liberă.

Totodată, Rompuy a specificat ca Uniunea Europeană va reveni asupra acestei decizii în cazul în care Moscova îşi va schimba atitudinea de continuă colaborare cu paramilitarii din Ucraina, precum şi politica faţă de Ucraina.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a etichetat sancţiunile impuse ca „inevitabile” şi a precizat că Rusia trebuie să se decidă acum dacă va alege să detensioneze situaţia şi să coopereze.

Blocul celor 28 de naţiuni europene şi-au întărit poziţia faţă de Moscova după doborârea avionului Malaysia Airlines într-o zonă din estul Ucrainei controlată de forţele pro-Rusia.

Occidentul îi acuză pe separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei de doborârea avionului malaezian MH17 cu 298 de pasageri la bord, în timp ce Moscova este acuzată că furnizează arme şi că îi susţine, practic, pe separatişti.

Totodată, Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a anunţat că va înăspri sancţiunile împotriva regimului de la Moscova din cauza sprijinului acordat separatiştilor din estul Ucrainei. SUA a anunţat adaugarea a încă trei bănci ruseşti, precum şi a unei companii de construcţii navale, pe lista de sancţiuni.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe