Igor Corman a îndemnat statele UE să ratifice Acordul de Asociere cu R. Moldova în viitorul apropiat

Moldova adera la U.E.
Moldova adera la U.E. (Epoch Times Romania)

59 de preşedinţi şi vicepreşedinţi ai parlamentelor statelor membre ale Consiliului Europei, ţărilor partenere şi observatoare s-au reunit la Oslo, în perioada 11-12 septembrie, pentru a participa la Conferinţa Europeană a Preşedinţilor de Parlament.

Principalele subiecte discutate în cadrul reuniunii s-au axat pe respectarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale cetăţenilor, relaţia între democraţie, suveranitate şi securitate, rolul majorităţii şi al opoziţiei în asigurarea echilibrului în democraţie.

În discursul său adresat participanţilor la conferinţă, Preşedintele Parlamentului Igor Corman a vorbit despre impactul contextului regional asupra politicului din ţara noastră, procesul de integrare europeană şi factorii de care depinde relaţia între guvernare şi opoziţie în Republica Moldova.

Igor Corman a menţionat că asigurarea şi menţinerea echilibrului între putere şi opoziţie nu este un lucru uşor nici în democraţiile avansate sau în cadrul coaliţiilor de guvernare, cu atât mai mult într-o democraţie tînără precum este Republica Moldova. „Echilibrul între majoritate şi opoziţie depinde de gradul de democraţie din societate, de cultura politică, de experienţa actorilor politici, precum şi de evoluţiile din regiune”, a subliniat Preşedintele Parlamentului, precizînd că cele cîteva exemple de cooperare şi realizări legislative comune sînt mai mult o excepţie.

Potrivit şefului Legislativului, agenda partidelor politice din ţara noastră, inclusiv relaţiile dintre majoritate şi opoziţie sînt influenţate de contextul geopolitic şi situaţia din regiune, sancţiunile economice impuse Republicii Moldova de Federaţia Rusă, evoluţiile dramatice din Ucraina. „Există forţe politice care îşi propun schimbarea agendei europene a Republicii Moldova după alegerile parlamentare care vor avea loc la sfîrşitul lunii noiembrie. Este o încercare de a obţine voturi pe baza propagandei anti-europene”, a declarat Preşedintele Parlamentului. Igor Corman şi-a exprimat regretul că aceste lucruri se întîmplă tocmai acum, după ce ţara noastră a obţinut regim liberalizat de vize şi a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană – obiective pe care atât guvernarea, cit şi opoziţia şi le-au asumat încă în 2005.

„În pofida acestor dificultăţi, procesul de asociere a Republicii Moldova cu UE a fost lansat. Semnarea şi ratificarea Acordului de Asociere este un fundament solid pentru viitorul Republicii Moldova, pentru democratizarea şi modernizarea ţării”, a subliniat Preşedintele Parlamentului.

Igor Corman şi-a exprimat convingerea că transferul de experienţă în procesul de integrare europeană din partea ţărilor Uniunii Europene va influenţa în continuare dezvoltarea tuturor domeniilor din ţara noastră, a întregului sistem politic, inclusiv stabilirea unei cooperări mature între majoritate şi opoziţie.

Igor Corman a mulţumit statelor UE care au ratificat Acordul de Asociere cu Republica Moldova şi a îndemnat şi celelalte ţări să ratifice documentul în viitorul apropiat.

Tot astăzi, la Oslo, Preşedintele Parlamentului Igor Corman a avut o întrevedere cu Preşedintele Bundestagului german, Norbert Lammert. În cadrul discuţiilor, oficialii au remarcat dialogul politic consistent şi relaţiile de cooperare excelente stabilite între cele două ţări, inclusiv la nivel interparlamentar. Igor Corman a mulţumit autorităţilor din Germania pentru sprijinul constant acordat ţării noastre în procesul de integrare europeană şi a discutat cu omologul său german despre ratificarea Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu UE de către Bundestag, în viitorul cit mai apropiat. Alte subiecte abordate în cadrul discuţiilor s-au referit la situaţia internă din ţara noastră şi evoluţiile din regiune.

În seara zilei de astăzi, Igor Corman se va întîlni cu membrii comunităţii moldovenilor din Norvegia.