Întâlnire OPEC cu strigături

(Getty Images)

Viitoarea întâlnire OPEC din 22 iunie se anunţă a fi una controversată, după ce unele rapoarte de ştiri au susţinut că guvernul american ar fi cerut Arabiei Saudite să mărească producţia de petrol înainte ca Washingtonul să se retragă din acordul nuclear iranian, potrivit OilPrice.com.

Cu peste o săptămână în urmă, unele organizaţii media au raportat că guvernul SUA a cerut Riadului să mărească producţia de petrol pentru a reduce presiunea asupra preţurilor. Însă Reuters a precizat în 7 iunie că un oficial de nivel înalt al administraţiei preşedintelui Donald Trump i-a sunat pe saudiţi, cu o zi înainte ca Washingtonul să anunţe retragerea sa din acordul nuclear iranian, solicitându-le să crească producţia de petrol pentru a acoperi perturbările venite din partea Iranului.

Ultima dată când guvernul SUA a presat OPEC să mărească producţia a avut legătură tot cu Iranul. Fosta administraţie a lui Barack Obama a dorit ca OPEC să compenseze producţia de petrol afectată a Teheranului, după ce o coaliţie internaţională a impus sancţiuni dure împotriva acestuia în 2012. Peste 1 milion de barili pe zi de petrol iranian au fost scoşi din ecuaţie.

Pe când cererea făcută de administraţia Trump ar putea nemulţumi membrii OPEC – Iranul fiind, evident, cel mai iritat – aparenta disponibilitate a Arabiei Saudite de a se conforma cererii Washingtonului a declanşat tensiuni în interiorul grupului.

Venezuela a scris membrilor OPEC, cerându-le să denunţe sancţiunile americane, cerere similară celei adresate recent de Iran. “Solicit solidaritate şi sprijin din partea membrilor” OPEC, a scris ministrul venezuelean al Petrolului, Manuel Queved. Cartelul ar trebui să discute despre “efectele negative pe care sancţiunile unilaterale impuse de SUA – măsură care reprezintă o agresiune financiară şi economică extraordinară – le vor avea asupra operaţiunilor industriilor noastre naţionale ale petrolului şi asupra stabilităţii pieţei”.

Comentariile sugerează că o parte semnificativă a cartelului se opune oricărei mişcări de creştere a producţiei. Acest lucru ar putea crea cadrul pentru o întâlnire OPEC aprinsă la Viena în 22 iunie. “Ar putea fi una dintre cele mai critice întâlniri OPEC începând cu 2011”, a declarat Eugen Weinberg de la Commerzbank pentru CNBC.

Weinberg a făcut referire la scandaloasa întâlnire din 2011 care a eşuat din cauza serioaselor diferenţe de opinie, când Arabia Saudită a dorit să crească producţia pentru a reduce preţurile de 3 cifre la petrol – creştere masivă care s-a produs în unele zone din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu în timpul Primăverii Arabe. Dar saudiţii au fost blocaţi de majoritatea restului grupului, care s-a opus creşterii producţiei. Fostul ministru saudit al Petrolului, Ali al-Naimi, a afirmat că a fost “una dintre cele mai rele întâlniri pe care le-am avut vreodată”.

Deşi nu este exact la fel, neînţelegerile din 2011 sunt similare cu cele de astăzi. Arabia Saudită, precaută în privinţa afectării creşterii economice globale şi atentă să nu stimuleze o ofertă cu costuri prea ridicate, doreşte să adauge barili pe piaţă.

Aproape toţi membrii OPEC din afara Golfului sunt incapabili să crească producţia, astfel că este puţin surprinzător că ei s-au opus creşterii producţiei. Producţia Venezuelei scade vertiginos. Angola îşi micşorează de asemenea producţia. Libia şi Nigeria par să fi atins o limită temporară, iar problemele de securitate amplifică riscul pentru furnizarea petrolului. De asemenea, aceste ţări nu au limite oficiale asupra producţiei prevăzute de acordul OPEC şi, prin urmare, există puţine avantaje pentru ca ele să sprijine creşterile producţiilor altor ţări.

Iranul, evident, se confruntă cu întreruperi de producţie din cauza sancţiunilor americane, aşadar este probabil ca Teheranul să nu îşi mărească producţia chiar dacă ar dori să o facă. De asemenea, oficiali din Irak şi Algeria au făcut recent comentarii negative în legătură cu creşterea producţiei.

În cele din urmă, singurii beneficiari ai producţiei mărite ar fi Arabia Saudită şi Rusia, şi într-o măsură mai mică unele state din Golf, precum Kuweit şi Emiratele Arabe Unite.

Dar Arabia Saudită şi Rusia probabil că nu pot să îşi crească producţiile fără să rişte o revoltă totală a restului grupului. Aşadar, ele vor trebui să aloce o sporire a producţiei tuturor membrilor, dar chiar şi actul de a decide o formulă ar putea fi controversat. Totuşi, cumva, mişcarea va fi o formalitate pentru majoritatea membrilor din moment ce aceştia oricum nu îşi pot creşte producţia, precizează oilprice.com.

Prin urmare, există câteva posibilităţi care ar putea ieşi la iveală în urma întâlnirii din această lună a cartelului OPEC. În primul rând, Arabia Saudită şi Rusia ar putea convinge grupul să accepte o creştere a producţiei şi, în timp ce tuturor li se permite nominal să îşi crească producţia puţin, cei doi producători de top vor fi cei mai mari câştigători.