Investigaţie jurnalistică. "Comenzile generalului Oprea către justiţia militară"

Răzmeriţa mocneşte în justiţia militară din cauza vicepremierului Gabriel Oprea.
Gabriel Oprea
Gabriel Oprea (Epoch Times România)

Peste jumătate dintre magistraţii Curţii Militare de Apel reclamă direcţionarea dosarelor cu generali către aceiaşi doi judecători, în funcţie de "gruparea cu interese oculte în sistem" reprezentată de Oprea, după cum afirmă unul dintre judecătorii revoltaţi. Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a verificat şi încă mai verifică situaţia. O poveste cu avansări spectaculoase în grad şi cu generali din serviciile secrete, scrie jurnalistul Cristian Niculescu, de la Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie într-o anchetă publicată pe linx.crji.org.

Sunt puţini oameni care au curajul să depună mărturie împotriva vicepremierului pentru securitate naţională, generalul şi profesorul universitar doctor Gabriel Oprea. Un magistrat de la Curtea Militară de Apel (CMA) acuză imixtiunea lui Oprea, în actul de justiţie. El susţine că sunt mai mulţi judecători de la CMA, revoltaţi de modul de soluţionare al unor dosare, de către instanţa militară. Magistratul menţionat afirmă că dosare în care figurează generali, şefi de servicii secrete, ajung la aceiaşi doi judecători ai CMA, Gheorghe Manea şi Cezarian Buga.

Aceştia ar fi devotaţi vicepremierului Oprea şi sistemului pe care acesta îl reprezintă, al ofiţerilor superiori de rang înalt. Sursa citată spune că Gabriel Oprea a intervenit personal pentru a-şi recompensa cu grade fidelii de la CMA. Astfel, magistratul militar Cezarian Buga a primit gradul de general locotenent cu trei stele, în urma demersurilor făcute de vicepremier la MApN, deşi Gabriel Oprea nu are astfel de atribuţii. Un control al Inspecţiei Judiciare, efectuat în aprilie 2015 la Curtea Militară de Apel, confirmă aceste nereguli sesizate de grupul judecătorilor nemulţumiţi. Situaţia a ajuns şi în atenţia DNA, care i-a audiat pe magistraţii rebeli.

Protecţie pentru generali

Controlul Inspecţiei Judiciare, din aprilie 2015, a venit în urma sesizării fostului preşedinte al CMA, generalul Gheorghe Manea. Acesta s-a simţit lezat de acuzaţiile colegilor, cum că dosarele cu generali sunt intenţionat dirijate, prin repartizare manuală, către el şi magistratul general Cezarian Buga. În mod normal şi legal repartiţia cauzelor se face aleatoriu, prin programul informatic ECRIS. Unul dintre magistraţii revoltaţi arată cum s-a derulat procedura în dosarul 23/81/2014. În această cauză mai mulţi ofiţeri SRI se plâng de abuzuri ale generalului Dumitru Dumbravă, şeful Direcţiei Juridice a SRI.

”Înainte şi în perioada soluţionării, dosarul a fost repartizat generalului Cezarian Buga care, bineînţeles, a respins plângerea. Am văzut maşina de serviciu a generalului Dumbravă, în curtea unităţii (la Curtea Militară de Apel n.r.), deşi nu avea ce căuta acolo, câtă vreme e justiţiabil”, povesteşte judecătorul nemulţumit. Dar generalul Dumbravă a discutat totuşi cu judecătorul Gheorghe Manea. Acesta din urmă a pretextat că întâlnirea viza o modalitate concretă de implementare a normelor privind repartiţia dosarelor cu secrete de stat. Numai că, la data primirii în birou a generalului SRI, Manea nu mai era preşedintele CMA, deci nu mai avea calitatea de a discuta cu Dumbravă. ”Acest episod confirmă că cei doi colegi, Buga şi Manea s-au fixat să soluţioneze numai ei plângerile împotrivă, întotdeauna dându-le ”dreptate” generalilor”, a explicat judecătorul revoltat de la CMA.

Raportul Inspecţiei Judiciare sesizează anomalia prin care generalii sunt judecaţi doar de către cei doi magistraţi cu grad de general, în urma unei decizii a Colegiului CMA. Restul de cinci, din cei şapte judecători militari, au grad de colonel, deci sunt excluşi de la judecarea cauzelor cu generali. Inspecţia Judiciară şi DNA l-au audiat pe judecătorul care afirma că dosarele sunt intenţionat direcţionate, sub oblăduirea vicepremierului Gabriel Oprea.

El consideră că situaţia actuală favorizează anumiţi generali din serviciile secrete şi MApN. ”M-am referit concret la un dosar al generalului Hăpău Marian (şeful Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei – DGIA, n.r). Dosarul a fost repartizat direct, fără procedură aleatorie, la solicitarea expresă a domnului judecător Buga, aflat în anturajul direct al generalului Hăpău dar şi al vicepremierului Oprea Gabriel. Generalul Buga se şi laudă că se află în acest anturaj, cu care joacă tenis... ”, afirmă judecătorul rebel. El spune că şi alţi colegi de la CMA au constatat, în mod repetat, că dosarele ”de interes pentru gruparea cu interese oculte în sistem” reprezentată de Gabriel Oprea, sunt direcţionate manual şi soluţionate favorabil doar de către judecătorii Cezarian Buga şi Gheorghe Manea.

Pentru a citi continuarea investigaţiei intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne