Investigaţie RISE Project. "Dosarul Şova-Ponta: Banii pentru hrana muncitorilor au ajuns la politicieni"

Audierea în comisiile parlamentare a miniştrilor propuşi spre validare. În imagine, Dan Şova, Ministrul Transporturilor
Audierea în comisiile parlamentare a miniştrilor propuşi spre validare. În imagine, Dan Şova, Ministrul Transporturilor (Epoch Times România)

O parte din banii încasaţi de tandemul Dan Şova – Victor Ponta în afacerea Turceni erau destinaţi salariaţilor ca să primească iaurt pentru că lucrează într-un mediu toxic, scriu jurnaliştii de la RISE Project, în contextul în care procesul celor doi politicieni a început ieri la Înalta Curte de Justiţie.

Schimbarea destinaţiei banilor a fost posibilă după ce directorul general al Complexului Energetic Turceni, Dumitru Cristea, a decis, în iunie 2007, să reducă fondurile din care se cumpăra iaurt pentru angajaţii uzinei electrice. Aproape 350 de mii de lei au fost mutaţi astfel într-un fond special. Peste o lună, cu aceşti bani a fost plătită casa de avocatură a lui Dan Şova. Dumitru Cristea nu a răspuns solicitărilor reporterilor RISE pe marginea acestui subiect. Contactat telefonic, Dan Şova a spus că nu va face declaraţii despre dosarul său.

Istoria contractelor dintre casa de avocatură a lui Dan Şova şi termocentralele Rovinari şi Turceni din judeţul Gorj a început în 2006. Atunci, Laurenţiu Ciurel, directorul de investiţii al Complexului Energetic Rovinari, a înaintat un memoriu prin care solicita angajarea unei case de avocatură. Tot în 2006, Victor Ponta făcea parte din comisia parlamentară care investiga contractele prin care electrocentralele Rovinari şi Turceni vindeau curent electric ieftin unor traderi privaţi de energie.

În februarie 2007, a fost semnat primul contract cu casa de avocatură a lui Dan Şova şi Complexul Energetic Rovinari. În acelaşi an, casa de avocatură "Şova şi Asociaţii" a încheiat un alt contract şi cu Complexul Energetic Turceni, deşi nu erau prevăzute astfel de cheltuieli în buget.

Pentru a citi integral investigaţia jurnaliştilor de la RISE Project intraţi aici

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.