Investitorul american Calvey, eliberat din închisoare şi plasat în arest la domiciliu în Moscova

Investitorul american Michael Calvey în timpul unei audieri la tribunalul districtului Basmanni din Moscova
Investitorul american Michael Calvey în timpul unei audieri la tribunalul districtului Basmanni din Moscova (Getty Images)

O instanţă moscovită a cerut ca investitorul american Michael Calvey, a cărui detenţie a uimit comunitatea de afaceri din Moscova şi a afectat climatul de investiţii, să fie eliberat din detenţie înaintea procesului şi plasat în arest la domiciliu, potrivit RFE/RL.

Decizia de joi a instanţei districtului Basmanni a fost anunţată la o zi după ce Comisia de Investigaţii a Rusiei a cerut eliberarea investitorului american.

Kristina Panşina, purtătoare de cuvânt a Serviciului Federal al Penitenciarelor, a precizat că americanul va purta o braţară electronică asupra sa în perioada arestului la domiciliu.

Ulterior, instanţa a declarat că, de fapt, Comisia de Investigaţii i-a cerut să îl ţină pe Calvey în arest la domiciliu până în 14 iulie, iar vineri, tribunalul a anunţat că a aprobat cererea comisiei.

Totodată, tribunalul l-a eliberat, joi,şi pe Aleksei Kordicev, fost şef al Vostocini Bank, şi l-a plasat în arest la domiciliu.

Instanţa a precizat că Kordicev a pledat vinovat şi a depus mărturie împotriva altor doi suspecţi din acest caz.

Finanţistul american, în vârstă de 51 de ani - unul dintre puţinii pescuitori în apele tulburi ale Rusiei după expulzarea lui Bill Browder şi şocul din 2014 generat de invazia Crimeei - a fondat grupul financiar Baring Vostok în 1994.

Calvey, Kordicev şi alte patru persoane au fost arestate în luna februarie şi acuzate de fraudă financiară.

Arestarea şi detenţia lor înaintea procesului au subliniat pericolele la care sunt supuşi oamenii de afaceri străini în Rusia şi au adâncit temerile Occidentului cu privire la respectarea statului de drept în această ţară.

Critici ai Kremlinului au cerut eliberarea lui Calvey, care a fost trimis la închisoarea Lefortovo din Moscova la scurt timp după arestarea sa.

Ombudsmanul de afaceri din Kremlin, Boris Titov, a apreciat decizia instanţei, însă a adăugat că eliberarea pe cauţiune ar fi fost mult mai potrivită.

“Timp de mulţi ani, [Calvey] a convins companii străine să investească în Rusia şi, în acestă calitate, el a fost aproape singurul nostru delegat public în Occident”, a susţinut Titov, adăugând că va continua să depună eforturi pentru înlăturarea tuturor acuzaţiilor formulate împotriva investitorului american şi a celorlalte persoane implicate în acest caz.

Avocatul lui Calvey, Grigori Jdanov, a declarat jurnaliştilor după transferul clientului său în arest la domiciliu, că acesta “nu are niciun motiv să fie bucuros, atâta timp cât colegii săi rămân în detenţie”.

Partenerii de afaceri ai lui Calvey – francezul Philippe Delpal, Vagan Abgarian, Ivan Ziuzin şi Maksim Vladimirov – rămân în închisoare în aşteptarea procesului lor.

Necazurile lui Calvey au început când Baring Vostok, care achiziţionase banca Vostocini Express, un creditor de pe piaţa retail a Rusiei, a trebuit să susţină banca atunci când creditele au devenit toxice pe fondul crizei care a lovit Rusia. Banca a fost amalgamată cu una deţinută de Artem Avetisyan, un investitor cu legături în lumea serviciilor de securitate.

Când Vostocini a primit un ordin de recapitalizare anul trecut, au existat neînţelegeri în legătură cu cei care ar fi trebuit să finanţeze. Calvey a cerut un arbitraj la Londra, acuzând partea adversă de vânzare de active înainte de amalgamare.

Arestarea lui Calvey a şocat comunitatea de afaceri din Moscova, parţial deoarece el a evitat controversele politice şi a fost considerat o persoană importantă în dezvoltarea companiilor hi-tech ruseşti.

În plus, sistemul de justiţie al Rusiei este complet subordonat politic, iar Calvey a fost în toţi aceşti ani un poster-boy pe care Rusia l-a folosit pentru a încerca să demonstreze că investitorii străini care urmează regulile Kremlinului nu au de ce să se teamă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe