Iohannis, apel de mobilizare la referendum: Pesediştii trebuie să se teamă de votul românilor

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Epoch Times România)

Preşedintele Iohannis a lansat joi seara un apel de mobilizare la referendumul din 26 mai, subliniind că acest referendum este începutul unui proces mai amplu prin care se va da o lecţie pesediştilor şi se vor pune bazele unei schimbări reale.

"Pesediştii au votat Codurile penale fără să ţină cont de nimeni, îşi dau legi ca să poată fura mai departe în linişte, nu se mai tem de nimeni. Eu cred că trebuie să se teamă de votul românilor", a transmis Iohannis.

Şeful statului a trecut în revistă cele două întrebări care vor fi puse la referendum, transmiţând care este semnificaţia acestora, în opinia sa:

"La referendum avem două întrebări

Prima: Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”

Da, eu sunt de acord şi sper şi în acordul vostru, pentru că ne dorim o societate curată, performantă în secolul 21

A doua întrebare: „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”

Da, ne dorim o guvernare pentru români, o guvernare performantă, europeană. Avem alegeri pentru Europa, referendum pentru Europa. Acest referendum e mai important astăzi decât oricând. După doi ani şi jumătate de abuzuri şi excese, românii au şansa de a da un răspuns clar acestei guvernări, de a transmite ce cred despre PSD şi ofensiva PSD contra justiţiei.

Pesediştii au votat Codurile penale fără să ţină cont de nimeni, îşi dau legi ca să poată fura mai departe în linişte, nu se mai tem de nimeni. Eu cred că trebuie să se teamă de votul românilor", a declarat Iohannis.

Preşedintele a mai susţinut că ştie care sunt soluţiile pentru schimbare dar are nevoie de votul românilor ca să le poată pune în aplicare.

Redăm integral discursul preşedintelui:

„Bună seara! Dragi români, avem referendum pe 26 mai. Am semnat astăzi decretul şi am convocat acest referendum împreună cu alegerile europarlamentare. Vă aştept la vot, la referendum şi la europarlamentare!

La referendum avem două întrebări.

Prima întrebare – sunteţi de acord să se interzică amnistia şi graţierea pentru corupţi? DA! Eu sunt de acord şi sper şi în acordul vostru, fiindcă ne dorim o societate curată, o societate performantă în secolul XXI, o societate europeană pentru România.

A doua întrebare – sunteţi de acord să se interzică ordonanţele de urgenţă în domeniul justiţiei? DA! Ne dorim o guvernare pentru români, o guvernare performantă, o guvernare europeană.

Avem alegeri pentru Europa, avem un referendum pentru Europa, dar avem mult mai mult. Acest referendum este mai important astăzi decât oricând.

După doi ani şi jumătate de abuzuri şi excese, românii au şansa de a da un răspuns clar actualei guvernări. Au şansa de a vota şi de a transmite ce cred despre PSD şi despre ofensiva pesedistă împotriva justiţiei.

Pesediştii au votat Codurile. Au votat Codurile penale fără să ţină cont de nimeni! Îşi dau legi ca să poată fura mai departe în linişte!

Ei nu se mai tem de nimeni. Eu cred că trebuie să se teamă de votul românilor din 26 mai!

Unii vorbesc despre cum acest referendum este doar consultativ. Despre cum, cică, nu ar avea rezultate, pentru că Parlamentul poate să nu ţină cont de el.

Nu sunt de acord! Un referendum trimite un semnal, şi acest referendum va trimite un semnal foarte important.

Şi acum avem o suprapunere de vot pentru partide cu un referendum. Deci, românii au posibilitatea să dea un semnal pe două direcţii. Să voteze, să aleagă, partidele care, după părerea lor, sunt bune, şi pot da un vot de blam partidelor pe care nu le consideră bune. Şi, în acelaşi timp, să spună dacă sunt sau nu sunt mulţumiţi cu ceea ce face PSD de doi ani jumătate încoace.

Şi mie să nu îmi spuneţi că acest vot nu contează! El este consultativ, dar contează!

Contează votul ţării şi se va ţine cont de rezultatul acestui vot!

Dacă românii vor veni la vot şi vor spune că nu sunt de acord cu PSD, atunci noi avem un mandat să acţionăm. Imediat, a doua zi!

Referendumul, dragii mei, este începutul unui proces mai amplu, un proces care începe acum, cu alegerile europarlamentare, continuă la toamnă, cu alegerile prezidenţiale, continuă la primăvară, cu alegerile locale, şi, în final, la sfârşitul anului viitor, cu alegerile parlamentare.

Tot acest proces, tot acest vot, trebuie privit în ansamblul său.

Nu mă interesează detaliile tehnice. PSD, cu siguranţă, va încerca, prin toate mijloacele, să boicoteze acest referendum. O să vă spună că nu contează, că sunt probleme tehnice.

Nu contează! Nu contează că se opune PSD! Contează ceea ce doriţi voi, românii, care mergeţi la vot!

Aţi văzut ce legi fac pentru ei, aţi văzut cum vor să se protejeze?

De data asta, există şansa unei schimbări reale! Semnalul, dragii mei, se va da pe 26 mai la referendum şi la europarlamentare.

Am fost acuzat că politizez acest referendum. Nu, PSD politizează acest referendum, prin abuzurile pe care le face, prin asaltul continuu asupra justiţiei de când au ajuns la guvernare. Asta este, dragii mei, adevărata politizare şi acest referendum este şi despre PSD. Cine merge la vot poate să dea o lecţie pesediştilor.

Pe mine, în final, mă interesează care este raportul dintre cei care sunt alături de PSD în acest atac asupra justiţiei, în această proastă guvernare, fără autostrăzi, fără spitale, fără şcoli modernizate, şi care sunt de cealaltă parte.

Vreau să văd cine este împreună cu mine pentru o Românie europeană, vreau să văd cine este împreună cu mine pentru o guvernare europeană, cine este împreună cu mine pentru o justiţie dreaptă şi pentru o societate românească performantă. Asta îmi doresc şi asta vreau să ştiu de la voi.

Nu contează boicotul pesediştilor, nu. Acum contează votul românilor. Şi dacă românii înţelege şi vor ieşi la vot, vom schimba România!

Există căi democratice, există soluţii pentru România. Ştiu care sunt aceste soluţii, ştiu cum să le pun în practică, dar, în tot acest demers, dragii mei, am nevoie de votul românilor.

Voi fi acuzat că fac campanie, dar este normal. Este normal să fac campanie pentru România, nu pentru altceva! Eu de când sunt Preşedinte mă implic pentru România şi asta vreau şi pentru asta, da, voi face campanie! Şi pentru referendum, şi pentru prezidenţiale, dar mai ales pentru o Românie europeană, o Românie justă, o Românie dreaptă, o Românie aşa cum şi-o doresc românii, nu aşa cum şi-o doresc pesediştii.

Au risipit banii pe pomeni electorale, au ignorat nevoile românilor. Au nevoie să le daţi o lecţie, iar această lecţie se va da, în prima etapă, cu referendumul din 26 mai.

S-au adoptat, în aceşti doi ani şi jumătate, nenumărate decizii greşite, nenumărate abordări greşite din partea PSD. Au luptat împotriva justiţiei, împotriva opoziţiei, împotriva multinaţionalelor, împotriva Europei.

Eu, Preşedintele României, voi face campanie împotriva acestor abuzuri! Eu voi face campanie împotriva acestor decizii pentru că este datoria oricărui om cinstit, patriot, pro-european, bun român, preocupat de viitorul ţării, să facă campanie pentru o Românie mai bună! Eu mă voi implica!

Dragi români, vă aştept la referendum!

Dragii mei, vă doresc sărbători fericite!”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne