Iohannis: Dăncilă a reuşit să pună pe butuci relaţia cu lumea arabă. Regele Iordaniei s-a simţit foarte jignit

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Epoch Times România)

Prezent la o dezbatere publică, preşedintele Klaus Iohannis a comentat, luni, în termeni duri, iniţiativa premierului Viorica Dăncilă de a anunţa că Guvernul va muta Ambasada României din Israel la Ierusalim. Cum ulterior acestui anunţ regele Iordaniei şi-a contramandat brusc vizita în ţara noastră, şeful statului a acuzat-o pe Dăncilă că a reuşit să pună pe butuci relaţia cu lumea arabă.

"Ştiţi, iniţial, eu am un program cam strâns, cum se spune, în seara asta. Trebuia să merg repede de aici să fiu gazda unui dineu pentru un musafir important şi drag - Regele Iordaniei trebuia să vină. Dar, datorită diletantismului doamnei Prim-ministru, care ne-a stricat relaţia cu această zonă, nu mai este cazul. Regele Iordaniei s-a simţit personal jignit de abordarea doamnei Prim-ministru la acel congres din America şi a contramandat vizita.

Este o reală problemă pentru România asta, cred că vă daţi seama. România a construit o relaţie de încredere cu lumea arabă. Aceasta este una dintre puţinele constante – a fost, cel puţin, până ieri – una din puţinele constante din politica externă a României, unde, ca stat, am avut o atitudine fermă, corectă faţă de parteneri.

Acum, doamna a reuşit să o pună pe butuci şi pe asta. Asta nu e o glumă. E foarte, foarte trist. Pentru ce? Pentru nimic", a declarat Iohannis, la dezbaterea privind "Viitorul oraşelor româneşti în contextul european al conceptului de dezvoltare locală", organizată de Asociaţia Oraşelor din România.

Reamintim că Premierul Viorica Dăncilă a anunţat duminică, într-un discurs susţinut la Washington, în cadrul Conferinţei Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice (AIPAC) că, în calitate de prim-ministru, va muta ambasada României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

În replică, preşedintele Klaus Iohannis a acuzat-o pe Viorica Dăncilă că "demonstrează, încă o dată, totala sa ignoranţă în domeniul politicii externe şi în ceea ce priveşte luarea unor decizii importante ale statului român." Detalii aici.

Nu a durat mult şi premierul a făcut un pas în spate, explicând că anunţul respectiv era de fapt o opinie personală. În acelaşi timp, şefa Executivului s-a arătat dezamăgită de reacţia preşedintelui Klaus Iohannis. Detalii aici.

Reacţiile nu au întârziat să apară: Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei şi-a anulat vizita planificată în România, în timp ce ambasadorul Palestinei a avertizat că premierul Viorica Dăncilă va distruge speranţele ca România să fie votată de statele arabe în Consiliul de Securitate al ONU.