Iohannis îl desfiinţează pe Ciorbea. Există riscul să "deschidă poarta condamnaţilor penal să ne conducă"

Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat "indignat" că Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a decis să trimită la CCR legea care le interzice condamnaţilor penal să facă parte din Guvern.
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Eugen Horoiu / Epoch Times România)

Prin demersul său de a trimite la Curtea Constituţională legea 90/2001 care-i interzice liderului PSD Liviu Dragnea să fie premier, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, poate deschide poarta condamnaţilor penal să ne conducă, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi.

"Strădaniile unei persoane care vrea să devină premier nu intră în atribuţiile Avocatului Poporului. Preşedintele trage un semnal de alarmă ca toţi românii să înţeleagă cât de periculos este acest demers, care poate deschide poarta condamnaţilor penal să ne conducă. Preşedintele României este indignat de acţiunea din această dimineaţă a Avocatului Poporului, o acţiune cu un unic beneficiar", a declarat Mădălina Dobrovolschi.

Potrivit purtătoarei de cuvânt a Administraţiei Prezidenţiale, Iohannis este "surprins de rapiditatea cu care Avocatul Poporului vrea să fie util noii majorităţi".

Articolul 2 din Legea 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor prevede că persoanele condamnate penal nu pot face parte din Guvern.

Potrivit unui comunicat remis de Avocatul Poporului, care a decis să sesizeze CCR în acest caz, "prevederile art. 2 din Legea nr. 90/2001 încalcă principiul echilibrului puterilor în stat, nu întrunesc cerinţele constituţionale de previzibilitate şi proporţionalitate a legii şi nu permit recunoaşterea dreptului la diferenţă pentru ocuparea, în condiţii de egalitate şi fără restricţii nerezonabile, a unei funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat".

Respectiva lege i-a blocat drumul spre Palatul Victoria şefului PSD Liviu Dragnea, posesor al unei condamnări definitive în dosarul "Fraudă de Referendum".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne