Iohannis o lasă mai moale cu criteriile de integritate. Politicieni cu dosare penale, invitaţi la Ziua Europei

Liviu Dragnea, condamnat penal, Victor Ponta, trimis în judecată etc. vor fi invitaţi la Cotroceni de Ziua Europei, după ce de Ziua Naţională n-au fost invitaţi la evenimente oficiale, Iohannis invocând "cutuma" în statele europene.
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Eugen Horoiu / Epoch Times România)

Dacă de ziua Unirii şeful statului a refuzat să-i invite la evenimentele oficiale pe politicienii cu dosare penale, pe lista invitaţilor la recepţia de Ziua Europei organizată la Cotroceni se regăsesc şi numele lui Dragnea şi Tăriceanu.

Administraţia prezidenţială a optat pentru "o reprezentare cât mai largă" la recepţia oferită de şeful statului cu ocazia Zilei Europei sărbătorită pe 9 Mai, a explicat vineri purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Mădălina Dobrovolschi:

"Dacă îmi permiteţi, nu voi face niciun fel de comparaţie între un eveniment şi altul, pentru că rostul acestei declaraţii de presă este să vă prezint actualele evenimente aflate pe agenda domnului Preşedinte. Deci, vorbim de modul în care este organizată această recepţie cu prilejul sărbătoririi Zilei Europei.

Pot să fac precizări în legătură cu faptul că, de această dată, s-a optat pentru o listă extinsă care să satisfacă un principiu, o reprezentare cât mai largă atât la nivelul instituţiilor statului, cât şi în alte zone din ceea ce înseamnă societatea românească, cultură, educaţie, sănătate, economie, o să vedeţi că va fi foarte multă lume şi vă asigur că această curte a Palatului Cotroceni este suficient de mare pentru a găzdui pe toată lumea", a declarat Dobrovolschi, precizând că pe lista de invitaţi se află şi foştii preşedinţi, prim-miniştri sau şefii altor instituţii ale statului.

Reamintim că de Ziua Naţională, preşedintele Klaus Iohannis nu i-a invitat la paradă şi recepţia organizată la Cotroceni pe Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea, care au probleme penale.

"Este o cutuma în rândul statelor europene că politicienii care au probleme, indiferent că sunt sau nu vinovaţi, fac un pas înapoi, după care pot reveni în prim-planul politicii. La noi, această cutumă nu este cunoscută şi nu este bine respectată. Pentru a acoperi această cutumă lacunară, am hotărât să fac invitaţiile aşa cum ştiţi", explica atunci Klaus Iohannis.