Iohannis spune NU: Legea e de natură să creeze probleme şi să afecteze calitatea învăţământului

Ajunsă pe masa preşedintelui Klaus Iohannis, legea care reglementează acordarea unor noi tipuri de diplome la terminarea facultăţii a fost trimisă înapoi în Parlament, pentru reexaminare.
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Eugen Horoiu / Epoch Times România)

Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis în Parlament, spre reexaminare, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii, reiese dintr-un comunicat remis luni de Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului a subliniat că unele dintre intervenţiile legislative aduse prin legea transmisă la promulgare sunt însă de natură să creeze probleme în aplicare şi să afecteze calitatea învăţământului, motiv pentru care se impune reanalizarea acestora de către Parlament.

Argumentele lui Iohannis

La art. I pct. 1 din legea transmisă la promulgare se prevede abrogarea dispoziţiilor art. 49 alin. (1) şi (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 referitoare la organizarea şi funcţionarea învăţământului special şi a învăţământului special integrat, urmând ca formele învăţământului special şi special integrat, demersurile didactice, precum şi pregătirea şi formarea personalului care îşi desfăşoară activitatea în domeniul educaţiei copiilor cu cerinţe educaţionale speciale să fie stabilite prin metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale. Considerăm că această soluţie legislativă se poate constitui într-un pas înapoi în ceea ce priveşte integrarea acestor copii în sistemul educaţional de masă şi are potenţialul de a perpetua dificultăţile lor în a accesa un învăţământ de calitate.

Art. I pct. 4 al legii transmise la promulgare modifică art. 150 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, în sensul eliminării dispoziţiei potrivit căreia numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi într-un program de studii acreditat se realizează prin hotărâre de Guvern. Conform noii reglementări, numărul de studenţi raportat la numărul de cadre didactice pe universitate nu poate fi mai mare de 35 la 1. În opinia noastră, această normă este arbitrară şi necorelată cu capacitatea instituţională a universităţilor, putând afecta calitatea actului educaţional. De asemenea, prin acelaşi pct. 4, art. 150 alin. (6) a suferit modificări potrivit cărora senatul universitar poate înfiinţa duble specializări pentru formarea iniţială a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, prin alăturarea unor programe de studiu acreditate existente. Instituirea acestei reglementări, fără a se specifica dacă aceste programe pot fi organizate pentru orice alăturare de domenii, sau doar pentru domenii de studiu adiacente/conexe, poate conduce la imposibilitatea aplicării normei.

Totodată, semnalăm că textul nu precizează nici condiţiile de acces la acest tip de programe şi nici modalitatea prin care se verifică dacă programele s-au adresat cu adevărat grupului ţintă, şi anume viitoarele cadre didactice. În lipsa unei reglementări clare şi a dezvoltării metodologiilor subsecvente, această prevedere poate conduce la situaţii care să limiteze opţiunea de carieră a absolvenţilor acestor programe. Mai mult, este urgentă clarificarea statutului acestui tip de programe în raport cu nivelele Cadrului Naţional al Calificărilor (CNC) şi cu celelalte tipuri de programe oferite în România, conform Legii nr. 1/2011.

Prevederile art. I pct. 5 completează art. 150 din Legea nr. 1/2011, reglementând acordarea unor noi tipuri de diplome, la finalizarea studiilor superioare, specifice pentru o serie de domenii. Astfel, se menţionează posibilitatea eliberării diplomei de arhitect sau a diplomei de medic pentru absolvenţii programelor corespunzătoare de studii. Considerăm că această perspectivă legislativă cu privire la acordarea diplomelor este neclară sub aspectul raţiunilor ce justifică nevoia de reglementare şi, totodată, nu este corelată cu celelalte prevederi ale Legii nr. 1/2011 referitoare la regimul diplomelor. De asemenea, considerăm că această prevedere este şi incompletă, întrucât stabileşte diplome speciale doar pentru anumite specializări; în acest sens, semnalăm că art. 152 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 prevede doar posibilitatea de a elibera absolventului, la finalizarea unui program de studiu, diploma de licenţă, diploma de inginer şi diploma de urbanist, după caz. În aceeaşi idee a neclarităţii prevederilor art. I pct. 5, precizăm că noţiunea de „învăţământ superior tehnic”, alături de cea de „studii universitare”, nu este definită.

Legea supusă reexaminării introduce, prin art. I pct. 6 un nou alineat, (44), la art. 158 din Legea nr. 1/2011, care prevede că sistemul de criterii şi metodologia de evaluare se stabilesc prin ordin al ministrului educaţiei naţionale, pe baza consultărilor ARACIS, CNATDCU, CNCS etc. şi alte agenţii internaţionale înregistrate în EAQR. În opinia noastră, trimiterea la abrevieri precum „etc.” şi la sintagme generale, precum „alte agenţii” denotă lipsă de precizie şi de claritate a normei.

Referitor la evaluarea şcolilor doctorale, legea transmisă spre promulgare instituie la art. I pct. 6 o opţiune a legiuitorului pentru evaluarea la nivel de Instituţie Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat (IOSUD), în detrimentul unei evaluări la nivel de program de studii doctorale sau de şcoală doctorală. Cu toate acestea, referinţele la aceste ultime două niveluri de evaluare nu sunt eliminate din textul legii. Nu este însă clarificată ordinea în care cele trei tipuri de evaluări ar urma să fie parcurse de către iniţiatorii unor astfel de programe/structuri, modul în care ele se vor desfăşura sau distribuţia responsabilităţilor pentru organizarea acestor evaluări.

IOSUD este o structură care se suprapune uneori cu cea a unei universităţi comprehensive, fiind constituită dintr-un număr variabil de şcoli doctorale din diverse domenii de studiu. Evaluarea la nivel de IOSUD măreşte considerabil autonomia universităţilor, dar prezintă probleme în cazul universităţilor cu o diversitate ridicată a domeniilor în care funcţionează şcolile doctorale, întrucât scade nivelul de control al calităţii ce poate fi asigurat prin acest tip de evaluare. Considerăm aşadar că o evaluare la nivel de IOSUD nu poate aprecia adecvat caracteristicile specifice domeniilor de doctorat şi capacitatea instituţională de a organiza studii doctorale în mai multe domenii.

Prin art. I pct. 7 din lege, art. 166 alin. (2) al Legii nr. 1/2011 se modifică în sensul în care calitatea de conducător de doctorat este acordată prin ordin al ministrului educaţiei naţionale, la propunerea Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) de acordare a atestatului de abilitare, în conformitate cu standardele şi procedurile elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi a unor standarde proprii aprobate de senatele universitare. Semnalăm că din formularea textului de lege nu rezultă cu claritate nici dacă standardele elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) pentru acordarea calităţii de conducător de doctorat sunt standardele minimale, nici dacă standardele aprobate de senatele universitare sunt suplimentare şi vizează criterii de profesionalism mai ridicate sau mai reduse decât cele stabilite prin standardele MEN. În acest caz, pentru a respecta raţiunea legii, conform căreia calitatea de conducător de doctorat se acordă prin ordinul MEN şi nu prin decizia senatelor universitare, considerăm că din lege textul ar trebui să rezulte cu claritate faptul că standardele proprii aprobate de senatele universitare pot viza doar criterii de profesionalism şi experienţă, care nu sunt însă inferioare celor stabilite prin standardele MEN.

Legea aflată la promulgare abrogă, la art. I pct. 9, dispoziţia din art. 192 alin. 11 din Legea nr. 1/2011, care prevede că activităţile de asigurare externă a calităţii învăţământului superior desfăşurate pe teritoriul României de către agenţiile din ţară sau străinătate, înregistrate în Registrul European pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (EQAR), sunt reglementate printr-o metodologie aprobată prin ordin al ministrului educaţiei naţionale. În absenţa altor prevederi, considerăm că această abrogare afectează sistemul de asigurare a calităţii învăţământului superior prin eliminarea posibilităţii de a avea activităţi de asigurare externă a calităţii învăţământului superior, o condiţie importantă în construirea unui sistem de educaţie credibil pe plan intern şi internaţional.

În cuprinsul legii supusă reexaminării, la art. I pct. 11 se prevede abrogarea pct. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 - respectiv modificarea art. 221 alin. (8) din Legea nr. 1/2011 - care prevedea că în exercitarea atribuţiilor sale, Ministerul Educaţiei Naţionale colaborează cu Consiliul Naţional al Rectorilor sau cu alte structuri asociative ale universităţilor, cu autorităţi şi asociaţii profesionale şi ştiinţifice naţionale şi internaţionale reprezentative, federaţii sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ superior şi cercetare, precum şi cu federaţii studenţeşti legal constituite la nivel naţional. Ca efect al acestei abrogări, federaţiile sindicale, federaţiile studenţeşti şi asociaţiile profesionale vor fi excluse din categoria partenerilor de dialog social in procesul de elaborare, implementare, monitorizare şi evaluare a politicilor publice. În opinia noastră, consultarea acestor subiecţi este esenţială pentru asigurarea unei bune guvernări a sistemului educaţional şi a calităţii acestuia. Subliniem că această consultare este în acord cu practica comună la nivel internaţional, precum şi cu principiul fundamentării deciziilor pe dialog şi consultare prevăzut de Legea nr. 1/2011.

Art. I pct. 13 din legea transmisă la promulgare elimină prevederile referitoare la condiţia pe care trebuie să o îndeplinească un profesor care nu a promovat examenul de definitivat pentru a se prezenta din nou la examen, şi anume, aceea de a parcurge un stagiu de practică de un an înaintea fiecărei noi prezentări. În opinia noastră, este nevoie de menţinerea unui mecanism care să garanteze pregătirea practică adecvată a candidaţilor în vederea resusţinerii examenului de definitivat.

Art. I pct. 17 al legii supusă reexaminării modifică atribuţiile Autorităţii Naţionale pentru Calificări (ANC). Această autoritate pierde dreptul de a propune Ministerului Educaţiei Naţionale elemente de politici şi strategii naţionale, în timp ce dobândeşte dreptul de a elabora „standarde de calificare" - un tip de standarde nedefinit de normele în vigoare. Considerăm că această noţiune trebuie definită şi, totodată, trebuie clarificată legătura dintre aceste standarde şi cele profesionale şi ocupaţionale, deja prevăzute în legislaţia existentă.

Semnalăm neconcordanţa între dispoziţiile art. I pct. 18 şi cele ale art. I pct. 28 din legea transmisă la promulgare. Astfel, la art. 3401 din Legea nr. 1/2011 (art. I pct. 18) se prevede că Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale coordonează şi controlează autorizarea furnizorilor de formare profesională a adulţilor, pe baza standardelor ocupaţionale aprobate de Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC). Prin modificarea art. 43 din Ordonanţa Guvernului nr. 129/2000, prevăzută la art. I pct. 28 din legea supusă reexaminării, a fost eliminat însă rolul ANC din procesul de elaborare a metodologiei de certificare a formării profesionale în ceea ce priveşte stabilirea standardelor şi a metodologiei privind formarea profesională a adulţilor.

Legea transmisă la promulgare modifică, la art. I pct. 22 - art. 16 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei - în sensul în care Consiliul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) stabileşte, prin regulament propriu, regimul şi principiile privind remunerarea membrilor Consiliului şi a personalului angajat, a evaluatorilor şi a altor colaboratori externi, precum şi cuantumul taxelor percepute in procesul de evaluare externă a calităţii educaţiei. Apreciem că, pentru asigurarea predictibilităţii şi coerenţei legii, ar trebui eliminată sintagma „personalului angajat”, întrucât regimul şi principiile privind remunerarea diverselor categorii de personal angajat (funcţionari publici sau personal contractual) sunt reglementate în acte normative distincte care vizează salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Totodată alin. (3) al aceluiaşi articol este modificat, precizând că nivelul remuneraţiei membrilor Consiliului ARACIS şi a personalului încadrat în această autoritate nu poate depăşi nivelul remuneraţiei stabilite pentru funcţiile de conducere din învăţământul superior. Textul este neclar, ceea ce conduce la impredictibilitate în aplicarea legii, fiind necesară clarificarea conţinutului sintagmei „funcţie de conducere din învăţământul superior”. Forma modificată a art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005, aşa cum o stabileşte legea supusă reexaminării, la pct. 22, creează şi situaţia potrivit căreia referirile la statutul, încadrarea, sediul, organigrama şi regulamentul de funcţionare ale ARACIS nu se mai regăsesc în actuala reglementare. Considerăm că această incertitudine de ordin legislativ este de natură să pericliteze funcţionarea ARACIS, ceea ce impune reanalizarea întregului conţinut al art. 16.

Art. I pct. 23 din legea supusă reexaminării abrogă pct. 1 al art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016, care face referire la atribuţiile ARACIS atât pe plan intern, cât şi pe plan extern. Apreciem că această reglementare permitea mai multă flexibilitate Agenţiei în a răspunde nevoilor universităţilor şi în a implementa modificările aduse prevederilor de la nivel internaţional, din domeniul asigurării calităţii. Opinăm că Agenţia are nevoie de un grad mai mare de autonomie în organizarea procesului de asigurare externă a calităţii, motiv pentru care considerăm că se impune reanalizarea soluţiei de abrogare prevăzute la art. I pct. 23.

Art. I pct. 24 din legea transmisă la promulgare modifică art. 4 al Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare. Învederăm că aceste intervenţii legislative sunt de natură să afecteze învăţământul medical şi pe cel de arhitectură, reglementând existenţa unui singur ciclu de studiu de 360 credite, care cumulează licenţa şi masteratul. Modificarea numărului de credite aferente studiilor universitare de licenţă este de natură să creeze incoerenţă în implementarea Procesului Bologna în sistemul educaţional românesc, încălcând angajamentele asumate de România la nivelul Spaţiului European al Învăţământului Superior. Coroborată cu celelalte prevederi ale Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, această amendare limitează posibilitatea absolvenţilor programelor de studii din domeniile medicină şi arhitectură să beneficieze de locuri finanţate de la bugetul de stat pentru programele de masterat urmate ulterior absolvirii.

Apreciem că prin dispoziţiile art. I pct. 26 din legea supusă reexaminării se creează discriminări între furnizorii de formare profesională a adulţilor care au studii liceale şi postliceale, pe de o parte, şi universităţile care au dreptul să organizeze programe de specializare şi perfecţionare pentru persoanele care au absolvit studii universitare, pe de altă parte, deoarece, pentru prima categorie se introduce obligativitatea unei autorizări prealabile. Semnalăm că, în cazul universităţilor, evaluarea externă a capacităţii de furnizare a unui tip diferit de programe de studiu, de licenţă şi/sau master este un proces care nu garantează automat şi capacitatea universităţilor de a furniza programe postuniversitare sau de formare profesională continuă de calitate. Considerăm, aşadar, că pentru evitarea unor situaţii de monopol al pieţei programelor de dezvoltare profesională continuă este nevoie de uniformizarea condiţiilor de acreditare.

Totodată, referitor la art. I pct. 26 învederăm că în cuprinsul Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 se utilizează sintagma „furnizori de formare profesională a adulţilor”, în timp ce în alte acte normative din domeniu, asupra cărora au fost, de asemenea, operate modificări prin legea transmisă la promulgare se face referire la „furnizori de educaţie” (art. II pct. 2 din OUG nr. 96/2016). Mai mult, legea utilizează termenul de „certificat de nivel academic”, fără ca acesta să fie definit.

Cu caracter general, semnalăm o lipsă de unitate în redactarea tehnic-legislativă a actului normativ supus reexaminării. În acest sens, învederăm faptul că Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii abrogă diferite dispoziţii normative făcând referire când la anumite puncte din cuprinsul ordonanţei de urgenţă aprobate, când în mod direct la actul normativ de bază, modificat de aceasta. De exemplu, pct. 1 şi 2 din legea transmisă spre promulgare vizează abrogarea nemijlocită a art. 49 alin. (1) şi (2) şi a art. 49 alin. (21) şi (22) din Legea educaţiei naţionale, pe când pct. 9 şi pct. 11 al legii supuse reexaminării abrogă pct. 6, respectiv 9 al art. I din ordonanţa de urgenţă aprobată, care au ca obiect, de asemenea, tot modificări asupra Legii nr. 1/2011 privind educaţia naţională. Această situaţie poate crea confuzie şi dă naştere unor diverse interpretări privind forma în vigoare a actului de bază modificat, generând astfel impredictibilitate în aplicarea textului normativ la care ne raportăm.

Faţă de argumentele expuse mai sus şi având în vedere competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne