Ion Caramitru: Lipsa finanţării în Cultură, de sorginte comunistă. Performanţa nu e recunoscută şi nu e plătită

Ion Caramitru
Ion Caramitru (Epoch Times România)

Directorul Teatrului Naţional Bucureşti, actorul Ion Caramitru, a declarat într-un interviu acordat publicaţiei reporterglobal.ro, că atunci când nu sunt bani, Guvernul taie întotdeauna de la Cultură, cultura fiind o cenuşăreasă a ministerelor căci beneficiază de numai 0,09% din PIB.

Întrebat dacă are vreo explicaţie la faptul că nu înţelegem să finanţăm Cultura în condiţiile în care investiţiile în cultură ar aduce la rândul lor bani şi profituri, Caramitru a răspuns:

„Sunt mai multe amănunte care ţin de moştenirea comunistă a poveştii şi de legislaţia specifică în domeniu, care e la fel de comunistă, cu instituţii de cultură, că sunt teatre, că sunt opere, balete, filarmonici, unde performanţa nu este recunoscută şi nu e plătită, unde îşi face loc un criteriu absolut aberant în lumea noastră, de vechime în muncă. Ca să înţelegeţi, ca să se ajungă la categoria 1A de salarizare, cea mai înaltă, trebuie să ai 12 ani de vechime. Şi eu vă întreb iar retoric: dacă Pavarotti ar fi tânăr şi acum ar termina studiile şi ar avea aceeaşi voce pe care a avut-o, în România trebuie să aştepte 12 ani ca să aibă categoria 1A. Or, el e Pavarotti, el cântă de rupe lumea, se adună stadioane ca să-l asculte şi el trebuie să aştepte ani, dacă e angajat, bineînţeles”.

În acest context, preşedintele UNITER a precizat că, în prezent, meritul nu mai contează deloc.

„Deci, dacă cineva joacă mult şi bine şi aduce mult public într-un teatru, ia acelaşi salariu cu cei care aproape nu joacă deloc”, a punctat Ion Caramitru.

Reamintim că la sfârşitul lunii iunie, au avut loc o serie de manifestări ale artiştilor şi în general ale oamenilor din teatru, în semn de protest faţă de concedierea a zeci de tehnicieni ce lucrau la Teatrul Naţional din Bucureşti. Concedierile au fost făcute în contextul în care Guvernul şi Primăria Capitalei au tăiat bugetul instituţiilor culturale.

Citiţi interviul complet aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Cultură