Iranul avertizează că va depăşi în câteva zile limitele impuse asupra stocurilor sale de uraniu

Centrala nucleară iraniană de la Natanz
Centrala nucleară iraniană de la Natanz (Majid Saeedi/Getty Images)

Iranul cu siguranţă nu intenţionează să facă un pas înapoi în faţa acuzaţiilor lansate de Washington privind rolul ţării în atacarea recentă a două petroliere şi, ca urmare, posibilitatea unui conflict terestru în Republica Islamică încă nu poate fi exclusă. Făcând ca o situaţie deja tensionată să devină mult mai periculoasă, Iranul a reamintit lumii, luni, că se pregăteşte ca în următoarele 10 zile să încalce termenii acordului nuclear încheiat în 2015 între Teheran şi marile puteri, potrivit site-ului de ştiri Zero Hedge.

Prin extinderea stocurilor sale de uraniu îmbogăţit, Iranul va atrage asupra sa acuzaţii privind faptul că începe din nou să lucreze la realizarea unei bombe nucleare. Teheranul a susţinut mereu că programul său nuclear are scopuri paşnice, însă diverşi neoconservatori americani precum John Bolton, consilier al Casei Albe pentru probleme legate de securitatea naţională, au avertizat că poziţia prezentată de iranieni este doar un şiretlic şi că Teheranul ar putea lua în vizor aliaţi ai SUA, precum Israelul, cu unele dintre rachetele sale.

Guvernul iranian a anunţat luni că este pregătit să depăşească limita impusă asupra uraniului său îmbogăţit dacă Europa nu va găsi o cale de a face comerţ cu Iranul sau, altfel spus, dacă [Europa] nu va reuşi să îşi îndeplinească obligaţiile sale financiare prevăzute de acord.

Oficialii europeni sunt oarecum mai sceptici în privinţa rolului Iranului în atacurile de săptămâna trecută asupra a două petroliere, în apropierea Strâmtorii Ormuz, deşi mulţi au recunoscut că, în cazul în care acest lucru se va dovedi a fi adevărat, ar putea complica în mod serios eforturile de păstrare a acordului nuclear. Ministrul german de Externe, Heiko Maas, care a vizitat Teheranul săptămâna trecută, a declarat că Germania analizează dovezile pentru a stabili dacă Iranul se face responsabil de cele două atacuri. Între timp, Marea Britanie a decis să trimită 100 de soldaţi ai Marinei Regale de Elită în regiune pentru a servi ca o „forţă de reacţie rapidă” pentru protecţia activelor britanice.

Behrouz Kamalvandi, purtător de cuvânt al agenţiei iraniene pentru energie atomică, a declarat că Iranul „şi-a amplificat deja” producţia de uraniu la un complex de cercetare nucleară în Natanz, provincia centrală Isfahan, conform RT.

„Începând de astăzi, a început numărătoarea inversă şi, până în 27 iunie, producţia noastră de uraniu va depăşi 300 kg”, a susţinut Kamalvandi.

Luna trecută, Teheranul a anunţat că va suspenda parţial angajamentele sale prevăzute de acordul nuclear JCPOA, oferind Uniunii Europene 60 de zile pentru a-şi reconfirma angajamentul său faţă de acord. Discutând luni cu reporterii, Kamalvandi a criticat UE, susţinând că blocul „fie nu doreşte să facă ceva, fie pur şi simplu nu are abilitatea de a o face”, adăugând că „europenii încă au timp” la dispoziţie pentru a salva acordul.

Relaţiile dintre Iran şi SUA s-au deteriorat după ce Trump a retras Statele Unite, în mai 2018, din acordul nuclear (JCPOA) încheiat în 2015 între Teheran şi marile puteri. Decizia a fost criticată de ceilalţi semnatari ai acordului: China, Franţa, Germania, Uniunea Europeană, Rusia, Marea Britanie şi, evident, Iran.

Ulterior, SUA a impus noi sancţiuni împotriva Iranului, vizând, printre altele, sectoarele economic, financiar şi al transporturilor. Situaţia s-a înrăutăţit când Iranul a anunţat în 8 mai că şi-a redus parţial angajamentele prevăzute în acordul nuclear şi a acordat Europei două luni pentru a se asigura că interesele iranienilor sunt protejate pe baza acordului.

Pe fondul amplificării tensiunilor cu iranienii, Pentagonul şi-a extins recent forţele în Orientul Mijlociu. Desfăşurările de trupe americane în regiune includ un grup maritim de luptă condus de un portavion, rachete Patriot, bombardiere B-52 şi avioane de vânătoare F-15.

De asemenea, secretarul interimar al Apărării, Patrick Shanahan, a afirmat într-o declaraţie publicată luni că Pentagonul a autorizat desfăşurarea în regiune a unui număr suplimentar de 1.000 de soldaţi americani în scopuri defensive, „în cazul ameninţărilor aeriene, maritime şi terestre” din regiune.